Afacerile italienilor de la De’Longhi în România merg spre 500 mil. lei

Autor: Cristina Roşca 23.10.2015
Afacerile producătorului italian de electrocasnice De’Longhi se îndreaptă spre 500 mil. lei în acest an după un avans de aproape 60% în primul semestru. Compania este prezentă pe piaţa locală din martie 2013 când a început să producă în România în fabrica de la Jucu, judeţul Cluj. Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi a cumpărat în 2012 fabrica din Jucu a producătorului de telefoane mobile Nokia, şi în primăvara anului următor a început să producă espressoare de cafea superautomatizate pentru uz casnic.

Businessul a crescut constant, iar în primul semestru din acest an compania De’Longhi România a obţinut afaceri de 220 mil. lei, în creştere cu 57% comparativ cu perioada si­milară din 2014.

În prezent, în parcul industrial Tetarom III din Jucu, italienii deţin o fabrică de espressoare de cafea, dezvoltată în fostele hale deţinute de Nokia, dar şi una de mase plasti­ce, în care se produc compo­nente pentru espressoare.

Cea mai mare parte a pro­ducţiei merge la export, astfel că De’Longhi România a ajuns pe lo­cul doi în topul celor mai mari exportatori din judeţul Cluj din 2014, după Emerson, la trei ani după ce a demarat o investiţie de circa 30 milioane de euro în unitatea de producţie.