Transgaz cumpără de la Petrom gaze pe un an, cu discount de 10%

Autor: Radu Bostan 26.10.2015
Transgaz (simbol bursier TGN) va plăti 55,4 mil. lei, fără TVA, către OMV Petrom (SNP) în schimbul gazelor na­turale necesare până în octombrie 2016 pentru consumul pro­priu tehnologic al instalaţiilor din reţeaua naţională de gaze.
 
Transportatorul de gaze naturale va plăti 80 lei pentru fiecare megawatt-oră de combustibil furnizat de Petrom, obţinând astfel un discount de 10% faţă de preţul de pe piaţa liberă, care este 90 lei/MWh, arată datele din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi Bursa Română de Mărfuri (BRM).