Două tinere au câştigat burse de 30.000 € pentru cursurile de EMBA ale University of Hull

Autor: Adelina Mihai 27.10.2015
Adina Hotinceanu, consultant în marketing la firma de brokeraj Tradeville şi Florina Mădălina Topan, key account manager al filialei din Cluj a companiei de recrutare şi închirere de forţă de muncă temporară Adecco, au câştigat cele două burse în valoare de 30.000 de euro pentru a urma cursurile programului de EMBA al University of Hull, ofe­rite de Ziarul Financiar, SIF Moldova, Electrogrup şi Banca Transilvania. În competeţia pentru obţinerea burselor, care acoperă valoarea integrală a costurilor pentru program, s-au înscris 30 de persoane.
 
Adina Hotinceanu este din luna aprilie a anului trecut con­sultant în marketing la Tradeville, companie controlată de Andrei Siminel (şeful fondului de investiţii NCH Advisors), după ce anterior a fost, timp de aproape un an şi jumătate, mar­keting & communi­cation manager în cadrul Forza Rossa Group, importatorul ma­şinilor Ferrari. Din 2012, ea şi-a deschis, în paralel, compania OpenUp!, care oferă servicii de marketing.