Raportul credite/depozite a scăzut în septembrie la 92%

Autor: Liviu Popescu 27.10.2015
Raportul dintre stocul creditelor şi cel al resurselor atrase de la populaţie şi companii, unul dintre indicatorii care arată potenţialul de creditare al sistemului bancar, a ajuns la finele lunii septembrie la 92,2%, în scădere cu şase puncte procentuale faţă de nivelul atins în aceeaşi perioadă din 2014, potrivit datelor BNR. Evoluţia a fost determinată de creş­terea depozitelor într-un ritm mult mai rapid, de 7,4% anual, faţă de creşterea împrumuturilor, cu doar 0,6%.
 
La jumătatea acestui an, indicatorul credite/depozite afişa un nivel de 93,6%, respectiv una dintre cele mai mici valori comparativ cu multe dintre ţările din zona euro. Nivelul mediu al raportului credite/depozite în ţările din zona euro era la jumătatea acestui an de 113%, potrivit statisticilor Băncii Centrale Europene (BCE).