​Croitoru, BNR: Suntem ţara în care salariile au crescut cel mai repede, în condiţiile în care productivitatea nu face progrese de doi ani de zile şi dimpotrivă chiar s-a alterat

Autor: Liviu Popescu 28.10.2015

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, spune că  în România salariile au crescut cel mai repede comparativ cu alte ţări europene, în timp ce productivitatea nu face progrese de doi ani şi dimpotrivă chiar s-a alterat.

“Sectorul privat în mod firesc consumă pentru că a beneficiat de venituri mari dar tot în mod firesc pentru că a învăţat în perioada crizei că trebuie să fie mai prudent, a redus economisirile în timp ce a redus şi investiţiile. Avem un surplus de cont curent începând din 2009. Şi sectorul public a făcut acelaşi lucru, adică fix ce nu trebuia: a redus enorm investiţiile publice din 2009. Abia acum sunt semne că investiţiile se reiau”, a afirmat Croitoru astăzi într-o conferinţă organziată  la sediul BNR.

El a mai adăugat că se acţionează  într-un mediu extrem de complicat şi de unic.

“Avem o deflaţie, numesc o scădere a preţurilor pentru că sunt nuanţe aici, produsă printr-o mişcare fiscală, dar această  mişcare intervine când incertitudinea la nivel global este enormă. Al doilea lucru este că  suntem ţara din regiune central şi este Europeană în care cererea agregată  s-a apropiat cel mai mult de produsul intern brut”