Lira şi acţiunile turceşti cresc puternic, după victoria în alegeri a partidului lui Erdogan

Autor: Anca Dumitrescu 02.11.2015

Partidul AKP ar urma să obţină 316 din cele 550 de mandate ale Parlamentului în urma alegerilor de duminică, o victorie care a depăşit inclusiv aşteptările unor reprezentanţi ai formaţiunii, relatează Reuters.

Rezultatul pune capăt incertitudinilor care au marcat piaţa financiară din Turcia de când AKP a pierdut majoritatea absolută în alegerile din luna iunie, cu toate că pe termen lung ar putea apărea temeri legale de adâncirea diviziunilor politice.

"Pieţele se concentrează pe un singur lucru, stabilitatea. Din punctul de vedere al pieţelor, rezultatul alegerilor este pozitiv", a declarat Nicholas Spiro, director general al Spiro Sovereign Strategy.

Lira a urcat luni cu peste 3%, la 2,8170 unităţi pentru un dolar, fiind pe cale să înregistreze cea mai mare creştere după noiembrie 2008.

Indicele BIST 100 a avansat cu aproape 5%, cel mai mult din ultimii doi ani, atingând cel mai ridicat nivel după luna iulie.