ISU Bucureşti: Am efectuat un singur control pe platforma Pionierul în septembrie 2014. Nu ştiam acum de existenţa Clubului Colectiv

Autor: Bogdan Alecu 04.11.2015

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti au inspectat platforma Pionierul în toamna anului trecut, însă la acea vreme nu funcţiona în clădire clubul Colectiv unde a avut loc incendiul vineri seara, în urma căruia peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 200 au fost rănite.

„Singurele documente oficiale ale instituţiei noastre arată că a fost un control din partea noastră în septembrie 2014 pe platforma Pionierul. A fost un control planificat. Atunci nu exista acest club, acesta a primit de la primărie accord de funcţionare din ianuarie 2015. Mai mult nu putem comunica din cauza anchetei în derulare. Noi am pus toate documentele, inclusiv cele încheiate în urma controlului de atunci la dispoziţia procurorilor pentru anchete. Noi comunicăm datele oficiale. Noi suntem şi partea de intervenţie cât şi partea de preveire care verifică pe teren. Dar la noi clubul Colectiv nu figura în evidenţă atunci când s-a declanşat incendiul”, a spus Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Declaraţia vine în contextul în care în anchetă au apărut declaraţii potrivit cărora au mai fost efectuate inspecţii de către ISU în acest an, informaţii negate de către Inspectorat.

Pe fondul dezastrului de vineri din clubul bucureştean în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, poliţiştii locali din Direcţia Control, cu inspectori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov şi reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei, au participat la acţiuni de verificare a activităţii comerciale desfăşurate de comercianţi care au restaurante, baruri sau desfăşoară alte activităţi de servire a băuturilor.

Echipele de control care au participat la acţiunea de verificare a cluburilor, barurilor şi restaurantelor din Capitală, dispusă de primarul general, au aplicat şapte amenzi, cea mai mare de 30.000 de lei şi au dispus suspendarea activităţii pentru trei societăţi comerciale, potrivit datelor Primăriei Capitalei.