Shakespeare, Caesar şi Purcărete/ de Radu Constantinescu

Cei trei şi-au dat întâlnire la recenta premieră a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, într-un spectacol cu totul strălucitor. Directorul prestigioasei instituţii de cultură, regizorul Tompa Gabor, i-a aruncat mănuşa colegului său bucureştean, propunându-i montarea unui text shakespearean mai puţin prezent pe scenele noastre: tragedia „Julius Caesar”, cea care deschide seria dramelor romane ale marelui Will, cu premiera în anul 1599, prima reprezentaţie pe scena  reconstruită a Teatrului Globe.

Silviu Purcărete, aflat la a patra colaborare cu artiştii maghiari din Cluj, a avut la început un moment de ezitare. „Nu mai intrasem în contact cu această piesă din tinereţe, de când eram student – a mărturisit el. Dar, recitind-o, mi-am dat seama nu doar că a rămas vie şi contemporană, ci şi că îşi sporeşte cu fiecare clipă incandescenţa”. Iar în dialogul purtat cu András Visky, regizorul a adăugat: „În privinţa experienţelor umane istorice, nimic nu e nou sub soare. Cu siguranţă, „Julius Caesar” poate fi o piesă  contemporană! Evenimentele de acum 2000 de ani s-au tot repetat... în forme mai mult sau mai puţin asemănătoare. Aşadar, nu mă interesează deloc actualizarea, căci un text important rămâne actual fără să trebuiască să-l actualizăm.”

Faţă în faţă cu originalul, Purcărete s-a lovit de o dificultate: amploarea acestuia. Cât şi ce trebuie păstrat pentru a nu-l trăda pe autor, dar şi pentru a asigura coerenţa dramatică a spectacolului? Răspunsul regizorului este tranşant: „nu există o sacralitate a textului în afara versiunii în limba  engleză. Aşa cum Shakespeare l-a citit pe Plutarh şi apoi a scris o poveste, aşa am citit şi noi o piesă şi facem un spectacol”. Numai că, dacă adevărul istoric relatat de Plutarh  a fost respectat într-o mică măsură de scriitorul englez, nu la fel stau lucrurile în privinţa spectacolului clujean. Cu o dramaturgie atentă la detalii, semnată de András Visky, montarea este profund fidelă în spirit textului, deşi propune o adaptare scenică modernă a originalului clasic.

Ce aduce nou viziunea regizorală clujeană a lui Silviu Purcărete? După cum însuşi a declarat, cheia întregului spectacol este replica rostită în momentul asasinării lui Caesar, când doi din conjuraţi, Cassius şi Brutus, evocă semnificaţia sângeroasei scene sau, cum am zice astăzi, perenitatea sa politică care transgresează secolele: „În sânge vă-mbăiaţi. O, câte veacuri /Vor repeta mereu măreaţa scenă / În state ce-or s-apară şi în  limbi / Ce nimeni încă n-a vorbit!”

Deşi construit caleidoscopic, oarecum secvenţial, spectacolul are o remarcabilă unitate artistică, fiind realizat cu minuţie de bijutier. Regizorul înlănţuieşte subtil momentele acţiunii, îmbinând actoria, cu muzica şi cu imaginile şi creând o tensiune apăsătoare ca în filmele lui Hitchcock; un gest, o lumină, un sunet prevestesc o nenorocire care chiar soseşte în secvenţa următoare. Nu-i mai puţin adevărat că însuşi textul lui Shakespeare se pretează la o asemenea abordare, întreaga piesă fiind învăluită într-un halou de mister, plină de semne de rău augur: prezicătorul îi repetă lui Caesar avertismentul de a se feri de idele lui Marte, Calpurnia vede în vis statuia lui Caesar înecată în sânge, preoţii sacrifică animale zeilor pentru a afla dacă le lipseşte inima. Fondul întunecat şi prevestitor de rău, apariţiile fantomatice (spiritul lui Caesar răsare în faţa lui Brutus înaintea bătăliei de la Philippi) anticipează atmosfera din Hamlet.

Aşa cum ne-a obişnuit, Silviu Purcărete îşi construieşte montarea dintr-o succesiune subtil gradată de imagini şoc. Un inventar exhaustiv al acestora, le-ar obliga pe gazde să afişeze la intrare clasicul anunţ „Interzis copiilor sub  12 ani”. Aş începe, desigur, cu momentul culminant al spectacolului, asasinarea lui Caesar şi baia de sânge a conjuraţilor. Secvenţa este gândită şi interpretată fără inhibiţii, cu adevărat frisonantă pentru spectatorul mai slab de înger. Scena care urmează (întâlnirea din for a cetăţenilor cu Brutus şi Cassius) păstrează aceeaşi tensiune artistică. Schimburile aspre de cuvinte au loc sub o ploaie torenţială (tehnicienii teatrului merită felicitări pentru realizare!) care maculează totul. Există, apoi, pe parcursul întregului spectacol nenumărate alte imagini antinomice, de o expresivitate scenică excepţională, cum ar fi contrastele dintre exploziile de lumină şi unghiurile întunecate, sau dintre culorile puternice – roşul sângeriu – şi suprafeţele  unicolore ale scenografiei sau ale costumelor – negru, alb. Cu totul  memorabilă este scena bătăliei de la Philippi, unde trupele lui Antonius şi Octaviu le înving pe cele ale lui Brutus şi Cassius. Secvenţa este antologică prin forţa sa evocatoare. Actul V al piesei se desfăşoară pe parcursul a doar câteva minute. „Bătălia” are loc pe un podium de câţiva metri pătraţi, unde  zece luptători, în tricouri sugerând trupul gol, se încleştează într-un balet al corpurilor de o plasticitate tulburătoare;  viermuiala aparent haotică este disimulată de un nor alb de praf care învăluie încet-încet scena de luptă.

Un spectacol gândit la nivelul unor asemenea rafinate esenţe, aşteaptă o scenografie pe măsură. Sarcină de care colaboratorul preferat al lui Purcărete, Dragoş Buhagiar se achită cu succes. Într-un spaţiu în care totul este minimal, epurat de orice tentaţii decorativiste, desfăşurarea scenică are câmp deschis de acţiune. Spunea scenograful: „Julius Caesar este un spectacol de autor, cu o viziune foarte personală. Cine cunoaşte creaţia lui  Silviu Purcărete îi va redescoperi coşmarurile. Noi, scenografii, trebuie să fim foarte atenţi să ne regăsim aici, fără a deranja discursul artistic. Este normal să vrei să pui în evidenţă textul şi trupa de actori. Deaceea am încercat să mă strecor în scenă fără să încarc spaţiul de joc.”

Deşi în textul shakespearean nu Julius Caesar este eroul principal, ci Brutus (ca purtător al idealurilor de libertate care înlătură tirania), prestaţia din spectacol a lui Bogdán Zsolt îl plasează în fruntea distribuţiei. O interpretare sobră, fără tonalităţi stridente, cu puternice trăiri interiorizate ne îndreptăţesc aprecierea că binecunoscutul actor a realizat unul din cele mai bune roluri ale ultimelor sale stagiuni. I se alătură, cu talent şi impetuozitate, Viola Gabor în rolul lui Brutus, dar şi o întreagă echipă, exemplară prin dăruirea cu care a răspuns exigenţelor regizorale: Miklós Bács, Szabolcs Balla, Emőke Kató, Enikő Györgyjakab, Csilla Albert, Balázs Bodolai, Áron Dimény, Loránd Farkas, Alpár Fogarasi, Melinda Kántor, Sándor Keresztes, Róbert Laczkó Vass, Ervin Szűcs şi Loránd Váta.

Două ore şi jumătate de spectacol total la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj! Trinomul  Shakespeare, Caesar, Purcărete funcţionează perfect.