Americanii de la Emerson au demarat producţia la Oradea cu 100 de angajaţi. Pe termen lung, investiţiile în unitate vor ajunge la 80 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 06.11.2015

Concernul american Emerson, cu afaceri globale de peste 24,5 mld. dolari, a demarat operaţiunile în centrul de producţie şi suport de la Oradea, a doua fabrică deţinută de americani pe piaţa locală după cea din Cluj.

Până în prezent, la unitatea din Oradea, unde se produc, spre exemplu, transformatoare utili­zate în industrie sau energie re­ge­nerabilă, au fost angajaţi aproxi­mativ 100 de oameni.

Campusul Emerson de la Oradea va cuprinde activităţi de producţie şi suport pentru unităţile Control Techniques şi Leroy Somer, iar investiţia totală va ajunge la aproximativ 80 mil. euro până în anul 2022, conform companiei. Gigantul Emer­son este prezent pe piaţa locală din anul 2006, iar pasul important pentru dezvoltarea grupului în România a fost deschiderea fabricii din parcul industrial Tetarom II, din Cluj, în anul 2008, unde în prezent lucrează peste 2.000 de oameni.