Ultima şedinţă de politică monetară din 2015, la o zi după demisia guvernului Ponta. Isărescu, întrebat dacă un posibil guvern tehnocrat poate proveni din BNR: „Avem rezerve de cadre aici“

Autor: Liviu Popescu 06.11.2015

Adoptarea unei decizii de po­li­ti­că monetară a fost afectată de pro­ce­sul de numire a unui nou gu­vern, care ac­centuează incer­ti­tu­di­nile legate de mixul de politici ma­croeco­no­mice, mai ales că bu­ge­tul pentru anul 2016 este încă ne­con­figurat, a declarat ieri Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Banca Naţională are „re­zer­ve de cadre“ având în ve­dere că se vorbeşte tot mai mult de un guvern tehnocrat in­te­rimar, a fost răspunsul gu­ver­na­torului BNR, întrebat dacă acest guvern interimar poate pro­veni din rân­durile BNR.

„Avem rezerve de cadre aici“, a răspuns guvernatorul la briefingul de presă de după ultima şedinţă de politică monetară din acest an.

Isărescu a mai fost întrebat la ce efecte se aşteaptă în perioada ur­mă­toare, până la formarea unui nou guvern, având în vedere că Legea bugetului pe 2016 este suspendată, iar cea a salarizării bugetare nu este finalizată.

„Efectele generate de actuala situaţie politică din România, după depunerea man­datului Executivului, vor depinde de rapi­ditatea cu care se va forma un nou gu­vern şi de deciziile ulte­rioare ale acestuia“, a mai spus Isărescu.

El a afirmat că situaţia macro­eco­no­mică este sta­bilă în prezent, iar în ge­neral poziţia eco­no­mică a ţării este bu­nă. „Iar asta inclu­siv prin deciziile BNR de astăzi, dar şi prin pru­denţa pe care am manifestat-o în trecut ne-am creat acel câmp de acţiune şi acea pozi­ţio­nare pentru a face faţă unor situaţii mai dificile.“

Consiliul de Administraţie al BNR a decis ieri să menţină dobânda-cheie la 1,75% pe an, păstrând şi nivelul ratelor rezervelor minime obligatorii la lei şi valută la 8% şi respectiv 14% pentru valută. Decizia băncii centrale era aşteptată de majoritatea analiştilor.

„Contextul general a indus dificultăţi su­pli­mentare pentru adoptarea unei decizii de po­litică monetară“, a spus Isărescu.

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, a ocupat din luna mai 2012 şi până în de­cembrie 2012 funcţia de ministru de finanţe în guvernul Ponta.

În 2009, preşedintele de atunci Traian Băsescu anunţa că îl desemnează pentru func­ţia de premier pe Lucian Croitoru, consilier al gu­vernatorului BNR, însă Parlamentul a res­pins guvernul de 14 miniştrii propus de Croi­toru, ceea ce a prelungit criza politică, în con­textul unor negocieri dure cu Fondul Monetar Internaţional.

Liviu Voinea, care în prezent ocupă func­ţia de viceguvernator al BNR, a fost ministru delegat pentru buget în guvernul Ponta II.