Memorandumul pentru reactoarele nucleare 3 şi 4 a fost semnat, dar nu are nicio şansă fără ajutor de stat

Autor: Carol Dan 10.11.2015
La 10 ani de la prima tentativă postcomunistă de construire a reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala nucleară din Cernavodă, Nuclearelectrica şi CGN din China au semnat un memorandum prin care se urmăreşte continuarea acestei investiţii evaluate în prezent la 6,5 mld euro. Aşteptările sunt mari, Andrei Gerea, ministrul energiei, afirmând că „această construcţie deosebită va consolida statutul nostru ca pol energetic naţional, precum şi independenţa energetică”.
Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica (SNN), a spus cu ocazia semnării acestui memorandum că se doreşte „un proiect sănătos, robust”, dar realizarea lui depinde de ajutoare de stat. „Şi noi, şi partea chineză solicităm ajutor de stat pentru o finanţare cât mai eficace şi vrem să se implice şi statul chinez şi cel canadian, prin EximBank-urile lor şi prin agenţiile lor de import-export pentru a oferi garanţii”, a spus Lulache.   Compania chineză va avea cel puţin 51% din viitoarea companie de proiect, în timp ce partea română nu va avea mai puţin de 30%.