Fondatorul Medicover pune produsele din cânepă Canah pe rafturile a 1.500 de magazine

Autor: Mădălina Panaete 11.11.2015

Dan Lăzărescu, fost acţionar al operatorului de servicii medicale Rombel (astăzi Medicover) şi al companiei de software TotalSoft, trimite 80% din produsele din cânepă Canah pe pieţele externe la nouă ani după ce a pus bazele fabricii din Salonta (judeţul Bihor).

„Exportăm 80% din producţie din Japonia până în Statele Unite ale Americii (SUA), dar în principal în Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia şi SUA“, a declarat Dan Lăzărescu, administrator şi asociat majoritar al Canah International, unul dintre puţinele businessuri din industria de cânepă de pe plan local.

Antreprenorul a vândut în 1997 firma Rombel, dezvoltată împreună cu investitori străini, către grupul suedez Medicover, dar a rămas la conducerea companiei până în 2005. Atunci, el a ieşit din toate afacerile în care era prezent.