După reluarea negocierilor, Fondul Proprietatea a plusat cu 71 mil. lei valoarea participaţiilor la filialele Electrica

Autor: Roxana Pricop 16.11.2015

Fondul Proprietatea (FP) a majorat cu 71,3 milioane de lei va­loa­rea pachetelor minoritare de acţiuni pe care le deţine la filialele de dis­tribuţie şi furnizare ale grupului Elec­trica, în valoarea activului său net la finalul lunii octombrie. Astfel, va­loarea cumulată a pachetelor de ac­ţiuni la filialele Electrica în activul net al Fondului Proprietatea a urcat la 841,3 milioane de lei.

„Pentru aceste companii, metoda de evaluare a rămas aceeaşi, respectiv valoare justă/acţiune, dar s-au utilizat rapoarte de evaluare actualizate întoc­mite de evaluatori indepen­denţi“, precizează reprezentanţii Franklin Templeton, administratorul FP, în raportul pe luna octombrie.

Reevaluarea are loc în contextul în care pe 10 noiembrie acţionarii Electrica au aprobat reluarea nego­cierilor cu Fondul Proprietatea pentru achiziţia participaţiilor minoritare la filialele grupului.

Cel mai mult a avut de câştigat participaţia la Electrica Distribuţie Muntenia Nord (22% din capital), care a fost evaluată de FP cu 18,3 milioane de lei mai mult, până la 253,8 milioane de lei.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea a primit pachetele minoritare de acţiuni la cele patru filiale ale grupului Electrica de la statul român la înfiinţare, în 2005. „Costul de achiziţie“ pentru toate cele patru pachete minoritare de acţiuni este de 422 milioane de lei, iar FP le-a evaluat în prezent la 841 milioane de lei, aproape dublu.

WikiZF: Profilul companiei Elec­trica

Grupul de distribuţie Electrica (EL), unde statul este cel mai mare acţionar cu 48% din acţiuni, a mai purtat negocieri pentru achiziţia acţiunilor FP de la filialele sale, însă cele două părţi nu s-au înţeles la preţ.

Negocierile cu FP vor fi purtate de consiliul de administraţie al Electrica, dar tranzacţia va fi supusă aprobării acţionarilor Electrica. Consiliul de administraţie al Electrica, condus din funcţia de preşedinte de Victor Cionga, urmează să treacă prin alegeri în AGA din 14 decembrie.

La finalul procedurilor de negocieri, consiliul Electrica va trebui să facă public preţul oferit chiar dacă acest preţ va fi sau nu acceptat de Fondul Proprietatea. Procedurile de negociere va trebui să se închidă până pe 31 martie 2016.

Fondul a încercat înainte de listarea Electrica la bursă să facă un schimb „unu la unu“ pentru participaţiile la subsidiare şi să primească astfel 22% din Electrica, însă statul nu a fost de acord. Fondul a angajat încă din 2012 banca americană Citigroup să îi găsească un cumpărător pentru aceste participaţii, dar nu a reuşit până în prezent să le vândă.

La 30 iunie 2015, Electrica avea cash în conturi de circa 3 miliarde de lei, mare parte provenind din oferta publică de acţiuni de 1,9 miliarde de lei derulată în iunie. 

La finalul lunii octombrie, Fondul Proprietatea avea în titluri de stat şi depozite 362 de milioane de lei. Fondul a contractat un credit de 500 de milioane de lei de la Citi.