Francois Hollande: Atentatele, atacuri contra "valorilor" franceze. Franţa este "în război"

Autor: Mihai Draghici 16.11.2015

"Franţa este în stare de război. Atacurile comise vineri seară sunt acte de război. S-au soldat cu cel puţin 129 de morţi şi numeroşi răniţi. Reprezintă o agresiune împotriva ţării noastre, valorilor noastre, tinerilor, modului de viaţă. Sunt comise de o armată teroristă, Daesh (n.red. - Stat Islamic), care luptă împotriva noastră, a Franţei, pentru că suntem ţara drepturilor omului", a afirmat Hollande.

"Teroriştii cred că popoarele libere se vor lăsa impresionate de aceste atacuri groaznice: se înşeală. Republica franceză a depăşit cu bine toate încercările şi este încă vie", a adăugat preşedintele Franţei.

"Ne confruntăm cu o organizaţie, Daesh (Stat Islamic), care dispune de teritorii, de resurse financiare şi de capacităţi militare. De la începutul anului, organizaţia teroristă a comis atacuri la Paris, în Danemarca, în Tunisia. Aceşti terorişti masacrează zilnic oameni; de aceea, distrugerea Daesh (Stat Islamic) este obligaţia întregii comunităţi internaţionale. Am cerut Consiliului de Securitate ONU să se reunească rapid pentru adoptarea unei rezoluţii în sensul distrugerii organizaţiei teroriste", a precizat Hollande.