„Guvernul de la Bruxelles“. Aproape jumătate dintre membrii guvernului au locuit în ultimii ani în străinătate; o treime au lucrat în capitala Belgiei

Autor: Iulian Anghel 19.11.2015

Din cei 23 de membri ai guvernului (inclusiv prim-ministrul şi secretarul general) şapte au lucrat şi au locuit în ultimii ani la Bruxelles, iar alţi trei au stat mai mult prin capitale străine având calitatea de ambasadori.

- Propunerea pe care i-a făcut-o preşedintele Klaus Iohannis de a prelua guvernarea l-a prins pe Dacian Cioloş la Bruxelles, în poziţia de consilier al şefului Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, după ce vreme de cinci ani reprezentase România în Comisia Europeană. Cioloş a plecat din ţară în urmă cu 20 de ani, când şi-a început studiile postuniversitare în Franţa. După absolvirea lor şi-a împărţit activitatea în instituţii din ţară cu cea în diferite structuri europene, locuind în ultimii şase ani mai mult la Bruxelles, unde lucra.

- Anca Dragu Paliu, ministrul finanţelor, a plecat la Bruxelles la începutul lui 2013. Când i s-a propus funcţia ministerială lucra ca analist economic în cadrul Directoratului General de Economie şi Finanţe din cadrul Comisiei Europene.

- Raluca Prună, ministrul justiţiei, lucrează şi ea de şapte ani la Bruxelles, în diferite structuri ale Comisiei Europene. Când i s-a propus să fie ministru era consilier juridic al Comisiei.

- Achim Irimescu, ministrul agriculturii, se află la Bruxelles de 17 ani. În această perioadă s-a mai întors în ţară pentru scurte perioade (a lucrat şi în Ministerul Agriculturii). Când i s-a propus să fie ministru în cabinetul de la Bucureşti era ministru-consilier în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles şi şeful secţiei Agricultură.

- Cristiana Paşca Palmer, ministrul muncii, a venit în guvern din poziţia de şef al Unităţii pentru Schimbări Climatice din cadrul Direcţiei Generale pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare a Comisiei Europene, post pe care îl deţinea din 2011.

- Aura Răducu, ministrul fondurilor europene, a lucrat mai mulţi ani pentru Comisia Europeană în cadrul Direcţiei Generale Regio. Când a fost invitată să facă parte din guvern lucra la BERD. Aceste precizări au fost făcute de prim-ministrul Cioloş, în momentul în care a prezentat-o. Guvernul nu a făcut publice încă CV-urile oficiale ale miniştrilor.

- Ioan Dragoş Tudorache a venit la Bucureşti ca secretar general al guvernului din poziţia de responsabil cu unitatea Schengen din cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Interne a Comisiei Europene, post pe care îl ocupa din 2011.

Alţi trei miniştri au veleităţi de „voiajori“, ei fiind diplomaţi de carieră.

- Mihnea Motoc a fost vreme de opt ani ambasadorul României la UE, înainte de a fi trimis, în vară, la post în Marea Britanie.

- Lazăr Comănescu, noul ministru de externe, a reprezentat România la Bruxelles (la UE şi NATO) vreme de 14 ani, din cei 26 de după revoluţie, înainte de a fi trimis ambasador la Berlin, poziţie din care a fost chemat la Bucureşti pe post de consilier al lui Klaus Iohannis.

- Dan Stoenescu, ministrul pentru românii de pretutindeni, care şi-a făcut studiile în SUA şi Marea Britanie sau Belgia, a umblat şi el prin lume – a lucrat ca diplomat la Madrid, Beirut, Cairo şi la ONU.