Germanii de la Stabilus încheie anul cu afaceri de 90 de milioane de euro şi 1.000 de angajaţi

Autor: Laurentiu Cotu 19.11.2015

Producătorul de amortizoare cu gaz Stabilus România, filiala locală a grupului german Stabilus, estimează că va finaliza anul în curs cu o cifră de afaceri de aproximativ 400 milioane de lei (90 mil. euro), mai mult cu circa 40% faţă de anul trecut şi cu un total de peste 1.000 de angajaţi.

În primele nouă luni din acest an compania germană a realizat afaceri de aproximativ 300 milioane de lei (67,5 milioane de euro). „În prezent avem peste 900 de angajaţi, iar până la finalul anului estimăm să atingem pragul de 1.000 de angajaţi, urmând ca în următorul an să avem o creştere de personal de circa 20%. În prezent poziţiile disponibile sunt de montatori subansambluri, operatori maşini-unelte, sudori, strungari, iar pentru personalul TESA avem joburi în departamentele de mentenanţă, logistică şi producţie“, a declarat pentru ZF Transilvania Cristian Popescu, general manager al Stabilus România.