Acţiunile contractorilor pentru petrol au plonjat odată cu barilul

Autor: Radu Bostan 19.11.2015

Furnizorii de produse şi servicii pentru industria petrolieră au pierdut 30% din valoarea de piaţă în acest an, cel mai prost de la criza din 2008-2009 încoace, din cauza veniturilor în scădere pe fondul restrângerii investiţiilor.

Ieftinirea petrolului până la minimele din 2008 i-a afectat nu doar pe producătorii de hidrocarburi, ci şi industria conexă care depinde de contractele de foraj, de extracţie şi pros­pecţiuni. Majoritatea celor nouă contractori listaţi pe bursa de la Bucureşti au  raportat scăderi drastice ale veniturilor, unele au intrat pe pierdere şi trei dintre aceştia au intrat în insolvenţă.

Petrolul Brent, referinţa pieţei europene, costa ieri 44 dolari/baril, faţă de 80 dolari/baril cu un an în urmă şi 111 dolari/baril în noiembrie 2013.

Perspectivele sunt sumbre: cu oferta de petrol încă prea mare faţă de cerere, iar consumul de gaze naturale în scădere permanentă, cei doi mari cumpărători de servicii, Petrom şi Romgaz (SNG), nu au de ce să apese pedala investiţiilor.