Remus Crăciun, Ecopack: Ne batem pe nişte resurse care sunt din ce în ce mai slab pregătite şi mai puţine“

Autor: Adelina Mihai 23.11.2015

Angajatorii din centrul ţării găsesc din ce în ce mai greu „meseriaşi“ din cauza defici­tului de personal cali­ficat, iar situaţia este cu atât mai dificilă având în vedere că tinerii şi-au pierdut interesul pentru industrii precum cea a celulozei şi hârtiei, a explicat Remus Crăciun, directorul  general al producă­torului de ambalaje şi hârtie Ecopack, care are circa 400 de angajaţi la Ghimbav şi la Zărneşti (judeţul Braşov).

„Ne batem pe nişte re­surse care sunt din ce în ce mai slab pre­gă­tite şi mai puţine şi în­cercăm, luând resur­sa, să o dezvoltăm intern. Şi ne ba­tem din ce în ce mai tare, pentru că, în prin­cipiu, nu te poţi opune tendinţei nor­­male ca oamenii să traiască mai bine. Şi atunci trebuie să le dai acel bi­ne, dar între timp să ai şi rezultate mai bune, pentru ca firma să nu se ducă în cap. şi atunci interesul e să le dai acel bine, să obţii mai mult şi apoi să îi dezvolţi. Şi ca să îi dezvolţi trebuie să îi reţii în companie şi aşa se construieşte un cerc al investiţiei pe care firmele germane din zonă ştiu să îl facă. Din păcate, noi suntem furnizor de oameni pentru aceste firme“, a spus Crăciun.

El a fost unul dintre speakerii celei de-a XX-a edi­ţii a dezbaterilor HR Insider orga­nizată la finalul lunii tre­cute în Braşov, eveniment la care au mai participat Aurelia Florea, directo­rul de resurse umane al producătorului de electrocasnice de lux Miele, Ioana Bran, coordonatorul regional al firmei de training Ascendis, Olga Savaniu, di­rec­torul de resurse umane al pro­du­cătorului de com­po­nente pentru avioa­ne Premium-AEROTEC, Lucia Mol­ni­ceanu, HR manager în cadrul produ­căto­rului de componente elec­tro­nice Bench­mark din Braşov şi Liviu Şonea, directorul general al Foerch, companie care activează în sectorul distribuţiei directe în domeniile auto, construcţii şi mentenanţă industrială.