Cinci asigurători au picat cea de-a doua rundă a analizei de bilanţ a ASF

Autor: Anelis Baciu 23.11.2015

Forte, ABC, Asito Kapital, Certasig şi LIG Insurance sunt cele cinci companii de asigurări care nu îndeplinesc cerinţele minime de solvabilitate în vigoare, potrivit rezultatelor celei de a doua runde a analizei de bilanţ derulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

În plus, Forte, Certasig şi LIG nu respectă nici prevederile referitoare la acoperirea rezervelor tehnice cu active, iar LIG înregistrează şi capitaluri proprii negative. Toţi cei asigurători vând doar poliţe generale.

Analiza ASF a scos la iveală şi faptul că City Insurance, compania controlată de omul de afaceri Dan Odobescu, nu are lichiditatea minimă impusă de ASF. Peste 90% din portofoliul City, echivalentul a 143 milioane de lei la finalul lunii iunie, era format din poliţe auto obligatorii (RCA).

Companiile în cazul ASF a identificat probleme trebuie să trimită un un plan de măsuri pentru remediere în termen de 15 zile de la data primirii deciziei autorităţii.

La cea de-a doua rundă a analizei de bilanţ a ASF au participat 21 de companii de asigurări mici. O analiză similară a fost derulată în cazul a 13 asigurători cu cotă de piaţă agregată de 80% în prima parte a acestui an. Astra, Carpatica, Euroins şi Exim au picat primul test de stres.