Numărul doi din SIF Banat-Crişana părăseşte societatea după 23 de ani

Autor: Radu Bostan 24.11.2015

Gabriela Grigore, unul dintre cei mai longevivi membri ai mana­ge­men­tului SIF Banat-Crişana (SIF1), a de­misionat începând de astăzi din funcţia de director general adjunct - ope­raţiuni, poziţie pe care o deţinea din 2004 şi din care era responsabilă de ad­ministrarea portofoliului SIF.

Gabriela Grigore lucra în cadrul so­cie­tăţii de investiţii de la constituirea aces­teia în 1992 ca Fondul Proprietăţii Pri­vate Banat-Crişana, fiind implicată în pri­mul val de privatizări prin metoda MEBO şi prin ofertă publică.

Între 1995 şi 2004, ea a condus departamentul de finanţare al FPP şi apoi SIF Banat-Cri­şana.

Alături de Teodora Sferdian, direc­tor general adjunct pe dezvoltare şi un alt manager aproape la fel de longeviv în SIF Banat-Crişana, Gabriela Grigore a pre­luat conducerea executivă a socie­tăţii după arestarea în 2014 a lui Dra­goş Bîlteanu, fostul preşedinte şi direc­tor general.

Posturile eliberate la sfârşitul anului trecut de Bîlteanu au fost preluate în această vară de Bogdan Drăgoi, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al finanţelor.

SIF Banat-Crişana este cea mai mare dintre SIF-uri după valoarea portofoliului, având în gestiune active de 1,8 miliarde de lei. Pe lângă propriul portofoliu, care include un pachet semnificativ de acţiuni la Erste Group Bank, SIF Banat-Crişana controlează indirect şi SIF Muntenia (SIF4), deoarece deţine pachetul majoritar de acţiuni la SAI Muntenia, societatea de administrare a societăţii bucureştene.

Acţiunile SIF1 erau în creştere cu 1% ieri după-amiază şi au un avans de 23% de la începutul anului.