ZF HR Insider, ediţia a XX-a: „Sunt cazuri când angajaţii pleacă din prima zi de muncă“

Autor: Adelina Mihai 26.11.2015

Una dintre problemele cu care se confruntă angajatorii din centrul ţării este neseriozitatea unora dintre noii angajaţi, care aleg să plece din companie încă de dinainte să înceapă munca propriu-zisă.

„Sunt cazuri în care ne confruntăm cu angajaţi care vin în prima zi la serviciu şi care pleacă spunând că e prea greu, deşi ei nu au ieşit încă din biroul în care li s-a făcut protecţia muncii, iar acest lucru arată faptul că motivaţia lor pentru muncă este una foarte redusă“, a spus Olga Savaniu, directorul de resurse umane al producătorului de componente pentru industria aeronautică Premium-AEROTEC, prezentă la cea de-a XX-a ediţie a dez­ba­terilor ZF HR Insider organizată la finalul lunii trecute în Braşov.

Angajatorii spun că au probleme şi la recrutare, cei mai mulţi candidaţi „neserioşi“ având între 20 şi 30 de ani.

„Ei aplică voluntar la posturile scoase la concurs de noi, îi contactăm, sunt de acord să se prezinte la interviu, după care urmează două situaţii: fie nu se prezintă la interviu, fie vin la interviu, după care le comunicăm decizia de angajare şi apoi nu mai răspund la telefon sau nu se mai prezintă la serviciu“, a explicat Lucia Molniceanu, HR manager în cadrul producătorului de componente electronice Benchmark din Braşov.