România riscă dezangajări de 500 mil.lei pentru proiecte europene în energie, din cauza întârzierilor

Autor: Alina Oprea 27.11.2015

"Regret că şi noi ne aflăm astăzi între instituţiile care, din păcate, riscă să dezangajeze fonduri europene, vorbim de fonduri în valoare de peste 500 de milioane de lei. Motivul pentru care riscăm - am spus riscăm, pentru că vom depune toate eforturile ca să ne limităm acest risc - dar riscul provine din faptul că proiectele finanţate riscă să nu poată fi puse în funcţiune până la 31 decembrie 2015. Sunt convins că o evaluare mai din timp a acestei situaţii ar fi permis poate identificarea unor măsuri mai potrivite şi să creştem gradul (de absorbţie, n.r.) cu certitudine. 500 de milioane de lei este o sumă apreciabilă", a declarat vineri Grigorescu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că a discutat pe această temă şi cu ministrul Fondurilor Europene.

"Din nefericire, aceşti bani sunt destinaţi, în mare parte, autorităţilor publice locale. Este cu atât mai îngrijorător şi trist", a spus Grigorescu.

Premierul Dacian Cioloş a declarat în faţa Parlamentului, la acordarea votului de învestitură, că România înregistrează mari restanţe în atragerea de fonduri europene din perioada precedentă, exerciţiul financiar 2007-2013, cu o restanţă de 30% din totalul fondurilor, iar actualul Guvern nu va putea face minuni pentru a evita "o dezangajare totală".