Rănile crizei se cicatrizează greu: 17 milioane de europeni nu au un loc de muncă. Şomajul în rândul tinerilor români este peste media din Uniunea Europeană

Autor: Iulian Anghel 02.12.2015

Rata şomajului în România se situează sub media europeană, dar şomajul în rândul tinerilor este peste media din UE  28, indică datele Eurostat, oficiul pentru statistică al Uniunii Europene.

Cu o rată a şomajului de 6,8% în octombrie, România se situează cu aproape trei puncte sub media europeană de 9,3%. Un procent de 22,3% din tinerii români de sub 25 de ani nu au însă un loc de muncă, faţă de o medie europeană de 20%. Spre com­paraţie, şomajul în SUA este la jumătate – 5%. 17 milioane de persoane nu aveau un loc de muncă în UE la finele lui octombrie.

În zona euro, şomajul este la 10,7%. Şomajul din zona euro arată că în economia regiunii există un nivel ridicat al capacităţii economice neutilizate şi că va trece ceva timp până când salariile vor creşte suficient de rapid pentru a majora costurile companiilor şi preţurile de consum. Prin urmare, perspectiva unor presiuni inflaţioniste scăzute presupune că Banca Centrală Europeană va adopta noi măsuri de stimulare la şedinţa de politică monetară de mâine, aşa cum se aşteaptă majoritatea analiştilor, potrivit  MarketWatch.

Un raport privind piaţa muncii în SUA, pentru luna noiembrie, va fi publicat vineri şi este posibil ca, în funcţie de datele sale, Fed, banca centrală a SUA, să adopte o decizie în privinţa politicii de dobândă mo­netară (menţine dobânda aproape de zero sau o ridică).

Ţările din sudul continentului european sunt cele mai afectate de şomaj, semn clar că rănile crize se cicatrizează greu. Cu un şomaj de 24,6%, Grecia se află în fruntea nedoritului clasament, fiind urmată de Spania (21,8%), Croaţia (15,8%), Cipru (15,1%), Portugalia (12,4%) şi Italia (11,5%). Cel mai bine la acest capitol stă Germania, cu un şomaj de doar 4,5%, urmată de Cehia (4,7%), Malta (5,1%) şi Austria (5,6%).  România, cu un şomaj de 6,8%, este pe locul 10 între cele 28 de ţări ale UE clasate în funcţie de cel mai redus şomaj. România stă însă prost la capitolul şomaj în rândul tinerilor de sub 25 de ani.

Media europeană în rândul tinerilor şomeri este de 20% - 22% în cazul tinerilor români. Şi la acest capitol şomajul este mai mare în rândul ţărilor sudului. Aproape jumătate dintre tinerii greci nu au jun joc (47,9%).de asemenea, 47,7% dintre tinerii spanioli nu au un loc de muncă. În Croaţia, şomajul în rândul tinerilor este de 43%, în Italia de 40%, în Cipru de 32%, iar în Portugalia de 32%. La polul opus, doar 7% dintre tinerii germani nu au un job şi doar unul din zece austrieci sau danezi se află în căutarea unui loc de muncă.