Previziunile Microsoft pentru 2016: angajaţii vor lucra tot mai puţin de la birou

Autor: Oana Stupinean 08.12.2015

Joburile generaţiilor viitoare nu se vor mai desfăşura într-un spaţiu fizic, sarcinile urmând să fie îndeplinite de angajaţi exclusiv în mediul online, potrivit previziunilor gigantului american Microsoft pentru 2016.

Această schimbare va genera o reorganizare a modului în care se vor desfăşura activităţile la job şi totodată va avea loc şi o reorganizare a oraşelor în condiţiile în care vor dispărea sediile fizice ale marilor corporaţii.

Compania americană anticipează de asemenea că majoritatea conversaţiilor din mediul online vor fi mediate de asistenţi virtuali, care vor ajuta utilizatorii să fie mai productivi. Previziunile sunt realizate de peste 1.000 de oameni de ştiinţă şi ingineri şi urmăresc tendinţele actuale ale dezvoltării tehnologice, cum ar fi accelerarea procesului de vorbire.