România este cu 25 de ani în urmă din punctul de vedere al securităţii; firmele cumpără încă doar antivirusuri şi firewall-uri

Autor: Adrian Seceleanu 08.12.2015

Reţelele de internet din România, aflate în top 5 mondial după viteză, atrag atacatorii pentru că performanţele ridicate permit lansarea unor atacuri puternice.

O mare parte dintre companiile din România nu sunt gata să se apere în faţa noilor tipuri de atacuri informatice, mult mai complexe şi mai greu de depistat, pentru că încă folosesc soluţii vechi şi nu au în vedere construcţia unei „arhitecturi“ prin care să fie protejate toate elementele dintr-o reţea, de la PC-uri până la telefoane şi chiar imprimante.

„Noi suntem cu 25 de ani în urmă în România din punctul de vedere al securităţii informatice faţă de ceea ce se întâmplă în lume. Majoritatea companiilor din România încă au antivirus, au firewall-uri, dar nu investesc în arhitecturi de securitate pentru că nu au nici cunoştinţe, nici informaţii despre ce ar trebui să facă. Nu suntem unde trebuie din punctul de vedere al tehnologiei şi aceasta este o problemă evidentă“, a declarat Cristian Matei, solution architect în cadrul Datanet Systems, unul dintre cei mai mari integratori de sisteme pentru reţele de date şi infrastructuri de centre de date de pe piaţa locală.