Marile reţele comerciale: Autorizarea durează şi 300 de zile, guvernul să regândească sistemul

Autor: Marius Oncu 10.12.2015

Pe agenda grupului grupului interministerial constituit pentru modernizarea administraţiei ar trebui să se afle şi regândirea sistemului foarte complicat de autorizare a activităţilor comerciale, se arată într-un mesaj adresat de AMRCR vicepremierului Vasile Dâncu.

Durata acestei proceduri în ţări din regiune, precum Ungaria şi Polonia, este de zece ori mai redusă decât în România.

"În contextul provocat de tragedia din clubul Colectiv, procesul de autorizare la nivelul administraţiei locale a ajuns într-un stadiu de cvasi-blocaj generalizat. Prinşi în nesiguranţa hăţişului legislativ, reprezentanţii diverselor instituţii cu atribuţii pe lanţul de avizare sunt preocupaţi să adopte tot felul de norme şi regulamente prin care să evite o eventuală răspundere în cazul unor evenimente neprevăzute. Foarte puţini dintre aceştia îşi mai asumă responsabilitatea unei decizii, rezultatul fiind acela că în unele situaţii s-a ajuns ca durata întregului proces de autorizare să se apropie de 300 de zile de la iniţiere. Aceasta în contextul în care, în alte ţări precum Polonia sau Ungaria, durata maximă este de 30 de zile. Urmarea directă a acestei situaţii - create de instituţii administrative care dau vina unele pe altele - este faptul că investiţii de anvergură sunt pe punctul de a fi abandonate, dar şi mai grav este faptul că mii de locuri de muncă încep să fie puse sub semnul întrebării din cauză că investitorii se află practic în imposibilitatea de a obţine reînnoirea autorizaţiilor de funcţionare", a declarat directorul executiv al AMRCR, Delia Nica.

Dialogul şi consultarea sunt esenţiale pentru succesul acestui proiect, potrivit AMRCR, care afirmă că şi îşi pune la dispoziţia autorităţilor, pentru modernizarea administraţiei, experienţa de care beneficiază.

"Marii investitori nu pot să-şi permită să opereze decât în condiţii de maximă legalitate, altfel riscă să fie penalizaţi sever de asiguratorii extrem de exigenţi în respectarea cadrului legal, de bursele externe pe care sunt listaţi şi nu în ultimul rând de consumatorii ale căror aşteptări privind propria siguranţă nu suportă improvizaţie. Ne exprimăm disponibilitatea de a participa la întâlnirile grupului interministerial pentru modernizarea administraţiei în cadrul cărora, pe lângă semnalarea unor situaţii concrete cum sunt cele de mai sus, putem să formulăm propuneri de eficientizare, transparentizare şi predictibilitate referitoare la funcţionarea sistemului administrativ de autorizare a operaţiunilor comerciale", a adăugat directorul AMRCR.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România este o asociaţie profesională din care fac parte cei mai mari jucători care operează pe piaţa de retail din România. Aceasta a fost constituită în anul 2003 şi are următorii membri: Auchan, Billa, Brico-Depot, Carrefour, Cora, Dedeman, Domo Retail, Hornbach, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Praktiker, Profi şi Selgros. AMRCR este reprezentanta României la Eurocommerce si membră a Confederaţiei Patronale "Concordia".

Miercuri se împlinesc 40 de zile de la tragedia din Clubul Colectiv, iar în cursul zilei în faţa localului va avea loc o slujbă de comemorare a victimelor.

În urma incendiului din 30 octombrie, din Clubul Colectiv, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar o altă victimă în drum spre spital. Dintre răniţii internaţi, au mai decedat 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.

În spitalele din Capitală mai sunt internate 24 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei sunt în stare critică, alţi aproape 30 de pacienţi fiind spitalizaţi în clinici din Marea Britanie, Olanda, Austria, Israel şi Germania.