Terorile din Statul Islamic, prin ochii unui profesor: copiii mei au ajuns să facă diferenţa dintre avioanele de luptă americane şi cele ruseşti

Suleiman a închis uşa de la intrare pentru ultima dată şi a lăsat cheia să-i cadă în buzunar – deşi ştia că nu o va mai folosi niciodată. A aruncat o ultimă privire casei sale şi s-a „pierdut”, împreună cu familia, în întuneric.

Generatoarele din cartier erau unicul zgomot din atmosferă, iar stelele singurele care luminau împrejurimile şi drumul eliberator din Rakka (n.red.- capitala Statului Islamic din Siria).

Pentru aproximativ 500 de dolari – o sumă mare pentru cineva nevoit să trăiască cu 150 de dolari pe lună -, un contrabandist a acceptat să îi ia pe cei cinci membri ai familiei şi să îi traverseze graniţa cu Turcia.

Pe măsură ce familia îşi târa picioarele pe câmpuri pentru a evita punctele de control ale ISIS, cei trei copii ai lui Suleiman începeau să murmure. Pe cel mai mic dintre ei l-a strâns puternic în braţe. Era obligatoriu să facă linişte. A părăsi Statul Islamic este ilegal, iar, în cazul în care eşti prins, pedepsele sunt extrem de dure.

Fostul profesor a reuşit să scape şi este acum în Turcia, alături de soţia şi de copiii săi. Cu toate acestea, siguranţa sa şi a familiei sale este relativă. Într-un material realizat de CNN, acesta povesteşte, sub protecţia anonimatului, ororile trăite în Rakka: cum este să fii terorizat pe străzi de ISIS şi bombardat de avioanele de luptă ale altor naţiuni.

Deşi la început a susţinut lupta împotriva regimului Bashar Al Assad, anii petrecuţi sub controlul Statului Islamic i-au făcut pe Suleiman şi pe soţia sa să renunţe la locul care le-a fost casă până atunci.

„Am plecat din Rakka pentru copiii mei. Vieţile lor erau pur şi simplu distruse”, a spus acesta. „Am venit în Turcia pentru a le construi un nou viitor şi pentru a-i ajuta să uite tot ce au văzut până acum.”

Oraşul Rakka, pe vremuri liberal şi prosper, a fost transformat de ISIS într-un coşmar. Interpretările extrem de violente pe care gruparea le-a dat legii islamice, şaria, au lăsat pe străzile „capitalei” şi în piaţa principală capete decapitate şi trupuri fără viaţă.

„Copiii obişnuiau să se ascundă când vedeau un luptător ISIS. Foarte rar le dădeam voie să iasă din casă, iar soţia mea ajunsese pur şi simplu prizonieră în propria locuinţă”, a explicat Suleiman.

Viaţa într-o zonă de război – cu avioane de luptă ale Rusiei şi ale Statelor Unite lansând bombe peste pământurile cucerite de ISIS – a început să afecteze puternic copiii, bărbatul povestind astăzi cum, din distracţia cu jucării, aceştia ajunseseră să imite arme şi război.

„Începuseră să diferenţieze, atunci când le vedeau afară, avioanele de luptă ruseşti, de cele americane.”

Niciunul dintre ei nu a mai putut merge la şcoală, „sau, mai bine zis, la o şcoală adevărată”, a explicat bărbatul. „S-au dus vreme de o săptămână, dar apoi au refuzat să mai meargă. Nu exista conceptul de educaţie. Învăţau în acelaşi timp copii de la cinci, la 11 ani, iar profesorii veneau foarte rar. În plus, copiii mai mari îi hărţuiau mereu pe cei mici”, a povestit Suleiman.

În ciuda încercărilor grupării de a transforma imaginea Statului Islamic într-un paradis, viaţa de zi cu zi devenise pentru familia acestuia de nesuportat.

„Dacă era un paradis, nu am fi încercat să plecăm. Viaţa acolo este extrem de grea. Doctorii se pot număra pe degetele de la o mână şi, chiar şi aceia, se află doar în serviciul ISIS”, a explicat acesta.

„În fiecare zi, sute de oameni se adună pentru a primi mâncare gratis. Nu este multă deloc. Pur şi simplu te umileşti stând acolo, doar pentru a primi ceva de mâncare.”

Singurul mod de a supravieţui regimului brutal este prin „înrolare”. Potrivit spuselor profesorului Suleiman, pentru Statul Islamic nu există cale de mijloc -  fie eşti cu ei, fie eşti împotriva lor.

„ISIS oferă persoanelor care li se alătură totul gratis. Noi, ceilalţi, nu primim nimic. Nu există mâncare, electricitate sau bani. Oamenii se alătură grupării din cauza foamei.”

Cu toate acestea, foametea şi teroarea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă locuitorii oraşului Raqqa. Numărul din ce în ce mai mare al bombelor, menite să lovească producţiile de petrol ale ISIS, au contribuit la creşterea bruscă a preţului combustibilului, dar şi a gazelor folosite la gătit. Electricitatea le este oferită pentru cel mult 12 ore pe zi.

„Impactul bombelor este relativ mic, pentru că multe dintre zone sunt deja evacuate înainte de a fi lovite”, explică Suleiman. „În general, bombardamentele ucid foarte puţini luptători ISIS. De exemplu, tribunalul din Raqqa a fost lovit de trei ori, însă, de fiecare dată era gol.”

Sirenele instalate pe fiecare clădire înaltă alertează organizaţia imediat în legătură cu avioanele de război şi cu dronele. „Cred că dronele sunt cele de care le e, de fapt, cel mai teamă, pentru că sunt extrem de precise şi au fost cauza pierderii a multor luptători.”

Coaliţia condusă de Statele Unite a început să bombardeze Siria în septembrie 2014. De atunci, Rusia, Franţa, şi, cel mai recent, Marea Britanie, continuă să trimită avioane de luptă pe teritoriul aerian sirian. După înteţirea atacurilor franceze, utilizarea internetului a fost restricţionată, de teamă ca ţintele lor să nu fie deconspirate.

„Astăzi mai sunt doar 10 săli de internet-café în oraş – păstrează un număr mic pentru a le putea urmări ei cu mare atenţie,” a explicat Suleiman. „Sunt speriaţi de faptul că membrii lor vor încerca să comunice cu serviciile de inteligenţă străine, iar acest lucru a dus la decapitarea şi la uciderea multor persoane, acuzate de spionaj.”

Copiii patrulează pe străzi cu armele agăţate de gât

În pofida terorilor indurate zilnic, fostul profesor sirian spune că cel mai terifiant lucru de care te loveşti în Raqqa sunt copiii de 10 ani, antrenaţi în taberele ISIS pentru a patrula pe străzi.

„Te poţi întâlni cu un copil de 10 ani care ţine în mână un AK47 rusesc. Este pur şi simplu o scenă suprarealistă. Copiii aceia pot ţipa la tine şi, de multe ori, te opresc pentru a te lua la rost. Dar nu le poţi spune nimic pentru că sunt membri ai grupării.”

După explicaţiile profesorului, majoritatea copiilor provin din familiile adepţilor străini, mulţi dintre ei fiind din Cecenia, Munţii Caucaz. Taberele de antrenament în care le este insuflată ideologia brutală sunt plasate în afara oraşului. Gruparea îi învaţă pe copii, încă de mici, ce este agresiunea şi chiar tactici criminale folosite de aceştia.

Întrebat dacă actuala coaliţie poate învinge ISIS, profesorul ezită.

„Dacă vor folosi doar bombe aeriene, nu vor avea nicio şansă.”

Alianţa încheiată între naţiunile occidentale şi Kurzii şi aliaţii arabi, ar putea reprezenta şansa Siriei de a-şi recăpăta din teritoriu. Însă, nici măcar atunci sirienii nu vor putea vorbi despre libertate.

„Noi avem un proverb în Siria- cea mai dulce dintre cele două variante este cea amară. Kurzii au dus şi ei la emigrarea multor persoane. Problema este, deci, că niciuna dintre grupări nu va face bine oraşului Raqqa.”

Teroarea Statului Islamic asupra familiei profesorului Suleiman s-a terminat. Însă pentru ei, dificultăţile vor continua. Aceştia se vor alătura acum milioanelor de refugiaţi, croindu-şi drum spre Europa – acolo unde vor încerca din nou să supravieţuiască.