Ministerul Energiei a găsit „comoara“ de un miliard de euro: vânzarea de certificate de emisii de CO2

Autor: Carol Dan 10.12.2015
Banii trebuie folosiţi exclusiv pentru proiecte de reducere a poluării în sectorul producerii de electricitate.
 
Proiectul de buget multia­nual al Ministerului Energiei prevede ca în perioada  2015-2019 în buzunarele statului să intre în total peste 5 mld. lei (1,16 mld. euro), bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Fondurile colectate anul trecut din vânzarea acestor certificate au fost de zece ori mai mici faţă de suma care apare acum în buget, respectiv aproape 550 mil. lei (124 mil. euro), iar anul viitor sunt estimate să ajungă în preajma miliardului de lei. În următorii ani veniturile ar urma să rămână constant la peste 1 mld. lei anual.
 
Potenţialii cumpărători ai acestor certificate sunt alţi pro­ducători de electricitate din Uniunea Europeană.