Satul unde a rodit un bob de speranţă/ de Lucian Vasilescu

Îmi petrec majoritatea timpului printre ştiri de presă. Şi, pe zi ce trece, sunt înconjurat, împresurat, asaltat, agresat de veşti proaste. De veşti triste. De tragedii. De fapte penale. De murdărie. De mizerie – politică, socială, economică, administrativă. Atât de mult şi de dens este răul încât aproape am ajuns să cred că binele nu mai există (dacă o fi existat, cu adevărat, vreodată). Dacă e să separi acum grâul de neghină, cum se spune, abia de mai găseşti câte un bob de grâu într-o căruţă de neghină. Dar uite că îl mai poţi găsi, chiar şi din întâmplare (cazul meu), pe bobul cel bun.

Pe lângă oraşe (de diferite ranguri) sunt în România şi aproape 11.000 de sate. Doar statisticile le ştiu pe toate. Eu n-am pretenţia nici măcar că ştiu cum le cheamă pe toate oraşele din ţară. Ei bine, de ceva vreme am aflat de existenţa unui sat (reşedinţă de comună). Se numeşte Dudeştii Noi (foto 1) şi se găseşte în judeţul Timiş. Am aflat de Dudeştii Noi datorită unei reviste literare pe care am primit-o. Revista se numeşte „Sintagme literare” (foto 2, 3), este coordonată de scriitorul Geo Galetaru – redactor şef (foto 4) şi de poeta Silvia Bitere – secretar general de redacţie (foto 5) şi este finanţată de Consiliul local din Dudeştii Noi. De la conţinut editorial la paginare şi la calitatea tiparului, „Sintagme literare” nu este cu nimic mai prejos decât suratele ei cu mai mari ifose şi pretenţii. Cu ab-so-lut nimic!

Unde apare revista „Sintagme literare”? Cum am spus, la Dudeştii Noi, un sat din judeţul Timiş. Un sat a cărui populaţie a rămas constantă din 1880 şi până acum (cca 3.000 de locuitori), cu singura diferenţă că, dacă la 1880 etnicii germani reprezentau cam 90% din populaţie, acum, aceleaşi 90 de procente sunt reprezentate de români.

Am făcut „ochii mari” când am primit revista (care editează şi un almanah literar anual!) şi, cum Dudeştii sunt departe, am călătorit pe GOOGLE în căutarea mai multor informaţii despre localitate. Am găsit ceea ce veţi găsi şi dumneavoastră dacă veţi întreprinde această călătorie prin intermediul calculatorului. Vă îndemn s-o faceţi şi vă asigur că merită.

Dudeştii Noi sunt bobul de grâu din carul cu neghină. Sunt semnul că răul şi ticăloşia încă nu ne-au cucerit definitiv. Sunt o redută a speranţei şi a încrederii. O redută a cărei luptă pentru apărarea valorilor normalităţii este condusă, din anul 2004 (când comuna a fost re-înfiinţată), de Alin Nica (foto 6), ales primar la data menţionată la doar 23 de ani (a fost cel mai tânăr primar din ţară).

Tot ce-mi doresc, după ce am aflat despre ceea ce se întâmplă la Dudeştii Noi, este ca exemplul acestei (mici) localităţi să devină contagios.

Drept pentru care o citez pe Letizia Bonaparte, mama Împăratului, şi spun şi eu: „Pourvu que ça dure!!

Chapeau, Dudeştii Noi!