Legea „dării în plată“ se aplică şi pentru cei care au luat credite pentru firmă şi au garantat cu casa?

Autor: Claudia Medrega 14.12.2015

BNR susţine că legea privind „darea în plată“ a imobilului s-ar putea aplica şi în cazul creditelor luate de companii cu ga­ranţii imobiliare aduse de acţionari (codebitori), nu doar pentru populaţia care a luat credite cu garanţii imo­bi­liare, extinderea sferei de cuprindere putând să ducă la pierderi mai mari pentru bănci.

„Acesta este un caz important şi noi l-am descoperit mai târziu jucându-ne cu interpretările şi încercând să de­ru­lăm posibilele scenarii. Este o situaţie practică foarte frec­ventă - cele mai multe societăţi mici şi mijlocii din România care iau credit pentru capital de lucru nu au ga­ran­ţii suficiente ale societăţii şi se cere garanţia acţio­na­ru­lui. Acţionarul ce să aducă? Casa lui, de regulă. În cazul com­pa­niilor, creditul pentru finanţarea capitalului de lucru de­pă­şeste garanţia pusă de acţionar“, a declarat Bog­dan Oltea­nu, viceguvernator al BNR.

Banca centrală a estimat că impactul legii asupra sis­te­mu­lui bancar se ridică la circa 2-4 mld. lei, luând în consi­de­ra­re doar împrumuturile ipotecare pentru popu­laţie, doar efectele directe şi imediate, şi neţinând cont de faptul că le­gea poate să fie aplicată şi pentru codebitori.

Aplicarea acestei legi înseamnă că persoana fizică ce­dea­ză bunul pe care l-a ipotecat şi tot creditul companiei se stin­ge. „Nu ştim nici câte credite sunt în această situaţie, nici­decum să putem să cuantificăm asta“, a spus Eugen Rădu­lescu, directorul direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, care etichetează această prevedere - care probabil a fost o „scăpare“ - ca fiind „halucinantă“.

Suma restantă totală la creditele pentru persoanele fizice cu garanţii ipotecare este de 4 mld. lei.