A ajuns la o reţea de aproape 100 de magazine sub brandul Crama Murfatlar

Autor: Cristina Roşca 21.12.2015

Producătorul de vin Murfatlar a lansat în 2011 brandul Crama Murfatlar pentru un retailer de magazine specializate în vânzarea de vin. Astăzi compania a ajuns la un total de 96 de unităţi, toate operate de parteneri.

Prezentă în câteva zeci de oraşe mari şi medii, reţeaua de magazine va avea în acest an afaceri de 12,2 milioane de euro, cu 10% mai mari decât anul trecut. Oficialii Murfatlar nu oferă detalii privind expansiunea viitoare, însă afirmă că magazinele se deschid în sistem de franciză, cu un contract pe o perioadă de cinci ani. Nu există însă taxă de franciză sau redevenţă lunară, doar investiţia iniţială în magazin care se ridică la 8.000-25.000 de euro. Alimentarea magazinelor se face însă doar cu brandurile Murfatlar.

Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât şi planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decem­brie a acestui an a doua ediţie a Catalogului francizelor din România.

„Care sunt paşii în a deveni partener? Tu găseşti spaţiul şi cineva de la noi va veni să-l valideze. Spaţiul trebuie să aibă între 30 şi 40 de metri pătraţi, să fie în apropierea unei pieţe, pe o stradă foarte circulată sau într-un centru comercial cum este cazul unei galerii a unui hipermarket. După ce spaţiul este validat, se pot face măsurătorile pentru branding şi mobilă pentru ca într-o săptămână să fie gata, iar Crama pregătită de deschidere“, spun oficialii Murfatlar România.

În magazinele sub brandul Crama Murfatlar se comercializează vinuri mature sau proaspete aduse direct din podgoria Murfatlar. Pe piaţa locală, produsele Murfatlar sunt vândute pe toate canalele, respectiv retail modern, tradiţional şi HoReCa.

Acestora li se adaugă şi reţeaua de magazine proprii Crama Murfatlar. Reţeaua de magazine contribuie acum cu 30% din cifra de afaceri a grupului Murfatlar, potrivit ultimelor date ale ZF. Restul se împarte între HoReCa şi alte lanţuri de retail.