Dafora schimbă administratorul judiciar după şase luni de insolvenţă

Autor: Radu Bostan 15.12.2015
Compania de foraj Dafora Mediaş (simbol bursier DAFR), controlată de Gheorghe Călburean şi aflată în insol­venţă de şase luni, va intra sub admi­nistrarea firmei de restructurare Hodoş Business Recovery, după ce unii cre­ditori au obţinut în instanţă schim­barea primului administrator judiciar, CITR (fosta Casă de Insolvenţă Transil­vania).

Dafora avea datorii totale de circa 300 milioane de lei, de cinci ori mai mari decât capitalurile proprii, când a intrat în insolvenţă la propria cerere, în luna iunie. Compania însăşi a cerut instanţei desemnarea CITR ca administrator judiciar, iar ulterior Gheorghe Călbu­rean, acţionarul majoritar şi fostul preşedinte-director general, a fost ales administrator special.

Doi dintre creditori au atacat însă numirea CITR, solicitând numirea unui alt administrator şi argumentând că atunci când atât de­bitorul, cât şi cre­ditorii pro­pun ad­mi­nis­tra­tori, legea acordă prio­ritate pro­punerii credi­torilor.

„În prin­cipiu, prin cererea de apel se con­testă desem­na­rea nele­gală a administratorului judiciar provizoriu solicitat de debitoare prin cererea voluntară de deschidere a procedurii insolvenţei, când această solicitare vine în concurs cu cererea unuia dintre creditorii care au depus cereri de intrare în insolvenţă a debitoarei, fie anterior, fie ulterior datei cererii debitoarei, dar înregistrate la instanţă până la primul termen de judecată“, au precizat pentru ZF reprezentanţii Macarale Mureş, o companie de închiriere a auto­ma­caralelor care a depus şi câştigat apelul împotriva numirii CITR.

Schimbarea administratorului ju­diciar după şase luni va întârzia probabil şi mai mult reorganizarea Dafora, o companie care în anii trecuţi avea o cifră de afaceri de circa 200 milioane de lei. În primele nouă luni din acest an, Dafora a înregistrat venituri de 67,5 milioane de lei, în scădere cu 60%, şi pierderi de 95,7 milioane de lei.

Capitalizarea companiei de foraj s-a prăbuşit cu 53% anul acesta, până la 7 milioane de lei. Acţiunile DAFR sunt suspendate de la tranzacţionare din 19 iunie 2015.