Sergiu Manea, CEO BCR: Anotimpul încrederii noastre - un pact pentru prosperitatea României

Autor: Sergiu Manea 16.12.2015
De vreo câteva luni bune mass-media din România titrează constant faptul că „un nou proiect de lege i-a învrăjbit pe bancheri, clienţi şi parlamentari“.

Parafrazând cartea lui J. Steinbeck, „Iarna vrajbei noastre“, sistemul bancar este pus la zid pentru faptul că banii pe care i-a mobilizat în economie nu au avut „suflet, onoare ori memorie“.

Am luat notă de această situaţie cu atenţie şi cu îngrijorare, dar, cu respect, am o părere diferită, ancorată în trei puncte de vedere ferme:

1) Economia românească are nevoie un anotimp al încrederii, nu de o iarnă a vrajbei.

2) Prosperitatea generală a României necesită simetrie între protecţia socială şi protecţia investiţiilor.

3) Din punct de vedere geopolitic, vulnerabilitatea economică poate fi fatală unui stat; în fapt, România are nevoie de un sistem financiar-bancar puternic.

 

Economia românească este subcapitalizată cu încredere

Economia românească este subcapitalizată. La propriu şi la figurat. Deloc paradoxal, lipsa de încredere este cea mai periculoasă. Obiectiv vorbind, lipsa de încredere îşi are originea în aşteptările de bunăstare neîndeplinite, dar şi în lipsa unui consens social explicit, ancorat în statul de drept, privind echilibrul între nevoia de echitate socială şi necesitatea de protecţie a investiţiilor. 

Finanţările semnificative mobilizate de bănci în România păreau că vor suplini lipsa capitalului pentru dezvoltarea ţării; păreau că vor cumpăra timp pentru a beneficia astăzi, nu peste un sfert de secol, de şosele mai bune, case mai sigure, un nivel de trai mai confortabil. Din pricina crizei economice, ele s-au transformat în poveri teribile pentru o parte dintre clienţi. „Nu mai putem suporta povara ratelor, nu mai avem încredere în bănci“, spun unii clienţi.

Sectorul bancar resimte o alocare a responsabilităţii forţată şi unilaterală. Pentru că depozitele clienţilor nu au fost puse în niciun moment în pericol, iar ancorarea financiară a economiei s-a făcut pe spezele acţionarilor. Nota de plată a fost impresionantă: miliarde de euro pierderi, miliarde de euro capitalizări, miliarde de euro angajate în România în vâltoarea crizei. „Nu putem risca banii deponenţilor într-o piaţă care schimbă regulile în timpul jocului“, susţine mediul bancar.

 

Fără încredere, economia devine vulnerabilă; iar un stat vulnerabil economic este vulnerabil geopolitic

În acest context, poate că este de înţeles criza de încredere. Rezultatul său este vizibil în iniţiative legislative punitive la adresa sectorului bancar, respectiv avertizări repetate despre blocarea, cu efecte ireversibile, a unor resurse financiare semnificative pentru România.

România nu are însă nevoie de un „război cu băncile“ (după cum a titrat mass-media), ci de o dezbatere sănătoasă despre cum putem construi bunăstarea viitoare printr-un sistem de piaţă guvernat de echilibru legislativ, reguli clare şi încredere.

În mod grav, abordările din ultima perioadă ignoră urgenţa de a direcţiona capitalizările bancare şi alte resurse financiare locale în economia reală, ca să aducă acea prosperitate la care visăm cu toţii. Un stat puternic financiar nu poate exista fără un sistem financiar-bancar puternic. În contextul actual, vulnerabilitatea economică poate fi fatală din punct de vedere geopolitic.

 

Este nevoie de un Pact pentru Prosperitatea României, ancorat în consensul dintre societatea civilă şi societatea economică

Drumul către prosperitate nu poate fi construit vreodată, însă, pe încălcarea principiilor constituţionale, pe ignoranţă economică şi nici pe un fals pretext al protecţiei sociale nediscriminate (adică inclusiv a celor care nu au nevoie obiectivă de ea).

Cu responsabilitatea cuvenită faţă de provocările sociale care justifică iniţiative legislative specifice, cred că prioritatea în acest moment nu este debilizarea sistemului bancar, ci dimpotrivă un  parteneriat public-privat  pe  termen  lung, ancorat într-o legislaţie responsabilă care să stimuleze investiţiile şi bunăstarea tot atât pe cât poate asigura echilibrul între profitul comercial şi echitatea socială.

Angajamentul sistemului bancar de a coopera şi colabora la orice iniţiativă transparentă şi echilibrată, pentru a atenua dificultăţile financiare ale clienţilor, este asumat şi doresc să îl repet şi eu cu această ocazie. Din acest motiv afirm că bunăstarea generală a României are nevoie de un consens real al factorilor politici şi al capitalului privat, un consens între societatea civilă şi societatea economică.

Restrângerea intermedierii financiare prin efectele colaterale negative ale legilor care favorizează dezechilibrul contractual, ignorând principiile economice şi cele ale dreptului, creează premisele pentru o şi mai mare prăpastie a încrederii. Ultima dintr-o serie nefastă, legea dării în plată a acutizat criza de încredere din economie, aflată deja la un nivel periculos, şi a radicalizat poziţiile părţilor. 

Cu toate acestea, eu refuz să cred în „iarna vrajbei noastre“. Am încrederea că societatea românească în ansamblul ei împreună cu liderii săi pot iniţia un veritabil pact pentru prosperitatea României pe termen lung.

Alternativa nu va fi doar tragică, ci, efectiv, este de neconceput.