Producătorul de medicamente Boiron s-a mutat din Cotroceni în clădirea lui Popoviciu din Dorobanţi

Autor: Corina Mirea 16.12.2015

Boiron România, filiala grupului francez cu acelaşi nume care produce medicamente homeopatice, a renunţat la biroul pe care îl deţinea în zona Cotroceni din Capitală pentru un spaţiu de 450 de metri pătraţi din clădirea Dorobanţi 239 a lui Puiu Popoviciu.

Pe piaţa locală, Boiron a intrat în anul 2000, iar în prezent vinde 15 medicamente homeopatice (OTC-uri), printre acestea numărându-se branduri precum Oscillococcinum, Sotdal sau Sedatif PC.

Închirierea spaţiului din Dorobanţi 239 a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Knight Frank România, care are în portofoliu proiecte precum extinderea Oracle în SkyTower (cca 10.400 mp.), preînchirierea Genpact în Hermes Business Campus (cca 22.000 mp.) şi preînchirierea Oracle în Oregon Park (cca. 20.000 mp).

Boiron a fost creată iîn 1932 de Jean şi Henri Boiron, iar pe piaţa locală businessul francez a ajuns la încasări de 37, 3 milioane de lei, de trei ori mai mari ca în anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Clădirea lui Popoviciu are o suprafaţă închiriabilă de 6.500 de metri pătraţi şi chiriaşi precum BRD sau KFC.