Studiu: 30% din români preferă WhatsApp sau alte aplicaţii în locul SMS-urilor

Autor: Oana Stupinean 17.12.2015

Aproape o treime din utilizatorii de smartphone-uri din România preferă să utilizeze aplicaţii de mesagerie online precum WhasApp, Viber sau Facebook Messenger în locul SMS-urilor clasice, nivel mai mic decât cel mediu înregistrat la nivel european, conform unui raport publicat de Asociaţia globală a operatorilor GSM (GSMA)

La nivel european, în medie 35% din utilizatori preferă aplicaţiile în locul SMS-urilor, conform sursei citate, principalele motive fiind rapiditatea trimiterii mesajelor, posibilitatea de a trimite fotografii, videouri, dar şi poziţia în timp real.

România se clasează pe locul 8 din cele 16 ţări europene incluse în top şi este peste ţări ca Marea Britanie, unde 27% din utilizatori folosesc aplicaţiile mobile de mesagerie, Portugalia (21%), Suedia (16%), Franţa (14%) şi Danemarca, unde utilizatorii preferă SMS-urile clasice şi doar 8% aleg să folosească aplicaţiile mobile de mesagerie.

Pe primul loc în clasament este Spania, unde peste 80% din utilizatori folosesc aplicaţii de mesagerie online, urmată de Italia (62%), Germania (46%) şi Austria (44%).

În primul semestru din acest an în România s-au transmis peste 10 miliarde de SMS-uri, o creştere de 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Studiul a fost realizat pe consumatorii din 54 de ţări din lume, dintre care 16 din Europa.