Farmecul discret al romancierului francez: „Femeia în faţa oglinzii” de Eric-Emmanuel Schmitt/ de Călin Hentea

Întâlnirea dintre scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt şi publicul românesc (cu o notabilă majoritate feminină) organizată de editura Humanitas la Institutul Cervantes în seara zilei de 8 decembrie 2015, a fost mai mult decât o lansare de carte – respectiv romanul „Femeia în faţa oglinzii”, tradus de Daniel Nicolescu –  şi o sesiune de autografe. A fost o confesiune. O confesiune caldă şi catifelată, rostită firesc de un romancier celebru (22 de romane publicate), care a răspuns cu sinceritate şi candoare întrebărilor editorului Denisa Comănescu şi jurnalist-ambasadorului Luca Niculescu. Filozof prin formaţie, Schmitt a povestit despre extraordinara sa experienţă mistică din urmă cu 25 de ani, petrecută pe neaşteptate în mijlocul unui deşert african şi care l-a transformat într-un agnostic credincios, a explicat cum încearcă să exploreze lumea cu ochii personajelor sale, fie acestea o poetesă flamandă din epoca Renaşterii sau chiar demonicul Hitler şi nu s-a sfiit să ne spună cum vorbeşte el îndelung cu căţeluşa sa sub teiul din curtea casei. „Fiecare personaj al cărţilor mele transportă în sine întreaga umanitate”, a adăugat Schmitt.

Nicio urmă de stridenţă în vocea melodioasă şi calmă a laureatului premiului Goncourt, ale cărui confesiuni s-au derulat la fel de lin precum frazele romanelor sale. Tocmai de aceea el a ales să citească din ultimul său roman, „Femeia în faţa oglinzii”, primele fraze: „Pentru mine, prima frază este foarte importantă, pentru că este ca un fir de lână de care tragi şi ghemul se desfăşoară, tragi şi iese uşor a doua frază, apoi a treia şi tot aşa”. Din cele 14 romane ale lui Schmitt publicate de Humanitas, Denisa Comănescu a spus că acest ultim roman este poate cel mai bine tradus, de Daniel Nicolescu, nu numai cu exactitate şi cu un deosebit simţ al limbii franceze, dar mai ales cu o excepţională cunoaştere atât a limbii române contemporane, cât şi a celei mai vechi.

Ambasadorul, încă jurnalist, Luca Niculescu nu a putut ocoli întrebări legate de traumatizanta actualitate franceză, prilej pentru Schmitt de a expune opţiunea sa pentru optimism, pentru apologia eroului pozitiv (cel ce a salvat sau apărat vieţi în timpul atentatelor teroriste), respingând prezentarea repetată a biografiei eroului negativ (teroristul), pe care presa îl face astfel mai cunoscut decât pe Charles de Gaulle sau François Mitterand. Soluţiile lui Eric-Emmanuel Schmitt ţin de educaţie: mai întâi educaţia pentru cunoaşterea legii şi pentru respectarea acesteia, pe care tatăl trebuie să i-o imprime băiatului său (în timp ce mama răspunde de cultul iubirii) şi apoi educaţia religioasă, care le lipseşte prea multor tineri.    

Fotografii de Călin Hentea