Fitch a pus sub supraveghere ratingul KMG International

Autor: Marius Oncu 18.12.2015

Fitch a plasat sub supraveghere calificativul "B+" acordat KMG International pentru împrumuturile pe termen lung.

Schimbarea proprietarului KMG International ar putea conduce la relaţii mai puţin strânse cu grupul KazMunayGas, care deţine în prezent compania. Profilul de credit al KMG International va depinde, după o eventuală tranzacţie, de planurile noilor acţionari în ce priveşte finanţele şi strategia KMG International.

Disponibilitatea sprijinului din partea grupului kazah KazMunayGas asigură companiei KMG International un suport de trei trepte de rating faţă de profilul de credit individual, evaluat la "CCC", din cauza unei situaţii financiare slabe.

Fitch consideră că legăturile strategice şi juridice dintre KMG International şi grupul KazMunayGas sunt "moderate" către "puternice", chiar dacă legăturile operaţionale sunt "moderate".

"Vom reevalua aceste legături după o eventuală încheiere a tranzacţiei", se arată în comunicatul Fitch.

KMG International nu a răscumpărat 27% din acţiunile Rompetrol Rafinare pentru 200 milioane de dolari în 2014, aşa cum anticipa, iar Fitch "înţelege din partea managementului că Guvernul a iniţiat în 2015 procedura de privatizare pentru participaţia deţinută în Rompetrol Rafinare. Managementul KMG International se aşteaptă ca, în cadrul unei posibile tranzacţii, grupul KazMunayGas şi CEFC să găsească o soluţie adecvată de finnaţare pentru a susţine KMG International în răscumpărarea acţiunilor Rompetrol Rafinare".

Presa internaţională a scris marţi că China Energy Company a convenit preluarea a 51% la KMG International.

CEFC China Energy Company a convenit preluarea unei participaţii de 51% la KMG International, în cadrul unor acorduri în valoare totală de 4 miliarde de dolari semnate luni la Beijing, în industria petrolului şi gazelor, telecomunicaţii şi energie nucleară, potrivit Reuters. O sursă apropiată situaţiei a evaluat KMG International la 500 milioane dolari-1 miliard de dolari.

Într-un comunicat al KMG International se arată că a fost încheiat un memorandum de înţelegere între KazMunayGas şi CEFC China Energy Company Limited, pentru crearea şi dezvoltarea la nivel internaţional a unui parteneriat strategic în sectorul de petrol si gaze.

"În cadrul memorandumului, CEFC şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KMG în cadrul KMG International şi, în acest sens, a transmis către unicul acţionar, KMG, o propunere de preluare", se arată în comunicat.

Totodată, KMG International a anunţat joi finalizarea tranzacţiei prin care CEFC China Energy Company Limited a preluat 51% din acţiunile grupului de companii Dyneff, care deţine active şi operaţiuni de trading şi distribuţie a carburanţilor în Franţa şi Spania. KMG International rămâne cu 49% din Dyneff.

KMG International este deţinută integral de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

La nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia. Grupul operează două rafinării - Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. KMG International este cel mai mare acţionar al Rompetrol Rafinare, cu 48,1% din titluri, urmat de stat, cu 44,69% din acţiuni, în timp ce în posesia altor acţionari se află pachete însumând 7,19%.

CEFC China Energy Company Limited derulează operaţiuni în industria petrolului şi gazelor şi în sectorul financiar în aproximativ 15 ţări. Cu o cifră de afaceri de circa 30,5 miliarde de euro în 2014 şi peste 20.000 de angajaţi în întreaga lume, compania s-a situat printre primele 500 cele mai importante companii capitalizate la nivel mondial şi printre primele 500 celemai influente branduri din lume.

CEFC, care îşi desfăşoară majoritatea activităţilor în Shanghai şi Beijing, şi-a dezvoltat echipa de trading în Singapore, angajând 12 manageri de la grupurile energetice PetroChina şi Sinopec, precum şi alţi foşti directori cu experienţă în achiziţii în industria energetică.

Grupul KMG International a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 11,4 milioane dolari, faţă de pierderi de 30 milioane dolari în perioada similară din 2014, chiar dacă afacerile au scăzut, ca urmare a declinului cotaţiei ţiţeiului la nivel internaţional.