Uniqa: Avem daune pe segmentul transportatorilor de 18 mil. euro, cât subscrierile totale pe RCA din acest an

Autor: Anelis Baciu 22.12.2015

Uniqa, unul dintre cei mai mari zece asigurători locali, a înregistrat pierderi din asigurările auto obligatorii (RCA) destinate transportatorilor de 100 milioane de lei în perioada 2012-2015, fapt care a avut un impact semnificativ asupra rezultatului financiar al companiei, susţine asigurătorul. Daunele pe segmentul transportatorilor din portofoliul Uniqa cumulează circa 18 milioane de euro, adică cât valoarea subscrierilor totale pe RCA din acest an.

„Compania nu doreste acoperirea  pierderilor generate de acest segment prin creşterea tarifelor altor produse de asigurare. Companiile de transport rutier genereaza pierderi importante pe segmentul de asigurări RCA, 37 din 100 de vehicule asigurate fiind implicate într-o daună pe parcursul unui an. Prin comparaţie, doar 6 din 100 de autovehicule asigurate deţinute de persoane fizice generează o daună pe an. De asemenea, valoarea despăgubirilor este mult mai mare în cazul transportatorilor decât în cazul persoanelor fizice”, a transmis asigurătorul.

Declaraţiile reprezentanţilor Uniqa vin în contextul în care transportatorii acuză asigurătorii că majorat de până la trei ori tarifele la RCA în ultimele trei luni şi afirmă că scumpirea nu este justificată.