Schimbări la vârful unei companii care aprinde becul în 1,4 milioane de case: manageri noi la CEZ şi direcţii „proaspete“ de business

Autor: Roxana Petrescu 23.12.2015

CEZ România, companie cu venituri de peste 1,4 miliarde de lei, unul dintre cei mai puternici jucători din sfera serviciilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, va avea de anul viitor un nou ma­nagement pentru CEZ Vânzare, com­pania de furnizare a grupului, în timp ce la nivel central au fost înfiinţate direcţii noi de business pentru consolidarea com­paniei.

Astfel, Mirela Dima, managerul care a condus CEZ Vânzare timp de opt ani de zile, va fi responsabilă pentru stabilirea stategiei de reglementare pentru CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare. Companiile de profil activează într-un mediu puternic reglementat, cea mai mare parte a veniturilor şi câştigurilor înregistrate fiind determinate de deciziile luate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Rolul de CEO al CEZ Vânzare va fi preluat de Cornelia Szabo după anii petrecuţi în diverse activităţi şi poziţii cheie din CEZ România şi CEZ Distribuţie“, au spus reprezentanţii grupului.