Monopolul ELCEN pe piaţa energiei termice din Capitală, ameninţat de o altă companie de stat

Autor: Carol Dan 24.12.2015
Electrocentrale Grup, un mic pro­du­cător de energie fotovoltaică şi totodată singurul de acest fel aflat în portofoliul statului, caută să intre în zona producţiei de energie în co­generare în Capitală, piaţă controlată autoritar de altă companie de stat, ELCEN. In­vestiţia într-o astfel de unitate de producţie s-ar ridica la 10 mil. euro. Singurul concurent al ELCEN este, în acest moment, Vest-Energo, com­panie controlată de omul de afaceri Cons­tantin Bucur în calitate de acţionar prin­cipal.
 
„În ce priveşte realizarea unei centrale electrice în cogenerare, în Bucureşti, la mo­mentul de faţă aşteptăm rezultatele studiului de fezabilitate în baza căruia va fi luată decizia finală cu privire la această nouă investiţie“, arată compania. Electrocentrale Grup, înfiin­ţată în urmă cu doi ani din rămăşitele Ter­moelectrica, a investit 2,4 mil. euro într-un parc foto­voltaic de 1,7 MW lângă Brăila. Unitatea de producţie a fost pusă în funcţiune în luna iulie şi a generat deja peste 600 MWh de elec­tri­citate. Compania a avut anul trecut afaceri de 2 mil. lei, de aproape două ori mai mici faţă de nivelul din 2013, dar a reuşit să treacă pe profit, cu un plus de 625.000 lei, de la pierderi de 63 mil. lei în 2013.