Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a rămas fără permis, după ce a condus cu 104 km/h în localitate

Autori: Monica Moanea , Ciprian Sterian 24.12.2015

Maşina condusă de Răzvan Burleanu a fost surprinsă de un aparat radar rulând cu 104 kilometri pe oră în localitatea Mihăileşti, pe DN 2 (E 85), în condiţiile în care viteza maximă admisă pe acest tronson de drum este de 50 de kilometri pe oră, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Poliţiştii de la Rutieră l-au oprit la primul filtru pe Răzvan Burleanu, care mergea dinspre Bucureşti spre Focşani, şi i-au reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru că a depăşit cu 54 de kilometri limita de viteză admisă în localitate.

Preşedintele FRF a primit şi o amendă de 945 de lei, respectiv nouă puncte de penalizare, au precizat sursele citate.