​Fostul şef al Kandia Dulce şi Red Bull în România a devenit consilierul Primului Ministru

Autor: Cristina Roşca 26.12.2015

Executivul Mihuţ Crăciun, care a condus în ultimii ani mai multe businessuri în România printre care cel al producătorului de ciocolată Kandia Dulce şi cel al producătorului de energizante Red Bull, a devenit consilierul Primului Ministru, Dacian Cioloş, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn.

Înainte de a prelua această funcţie el a fost general manager pentru România şi Bulgaria pentru compania din domeniul construcţiilor Selena. Iniţial, timp de un an şi jumătate el s-a ocupat doar de businessul din România, pentru ca în ianuarie 2015 să preia şi Bulgaria în portofoliu. El a păstrat această funcţie până în august 2015.

Mihuţ Crăciun este cel care a fost timp de mai bine de doi ani la conducerea producătorului de ciocolată Kandia. În timpul mandatului lui Crăciun Kandia a fost protagonista a două tranzacţii - achiziţia Supreme Chocolat şi Heidi Chocolat. Anterior, managerul care este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti a condus timp de şase ani subsidiara locală a Red Bull şi a activat în companii precum Coca Cola şi Japan Tabacco Internaţional România, potrivit informaţiilor de pe reţeaua de socializare LinkedIn.