Arad: Şase călători dintr-un tren, răniţi după ce locomotiva a lovit puternic vagoanele la cuplare

Autori: Marian Buga , Adina Oşan 27.12.2015

Accidentul a avut loc în Gara Arad, unde se forma o garnitură pentru a pleca spre Oradea.

Conform unor martori, locomotiva a avut viteză prea mare şi a lovit puternic vagoanele la cuplare, iar mai mulţi călători aflaţi în tren au căzut şi s-au lovit.

Un echipaj de descarcerare al pompierilor a intervenit pentru a tăia un gard din gară, astfel încât medicii să aibă acces cu tărgile la peronul liniei 7, unde a avut loc accidentul.

Patru pasageri, între care un băiat de 14 ani şi o fată de 17 ani, au fost preluaţi de SMURD şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Ulterior, directorul medical al spitalului, Monica Puticiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că răniţii sunt în afara oricărui pericol. Aceştia au suferit traumatisme craniene uşoare şi contuzii la gambe sau torace.

Poliţia Transporturi Feroviare a început o anchetă, mecanicii de locomotivă şi alţi angajaţi urmând să fie audiaţi.