Ce şi-au dorit cu adevărat bancherii centrali de Crăciun

Autor: CătăIina Apostoiu 29.12.2015

În condiţiile în care creşterea economiei mondiale rămâne modestă, orice veste bună ar fi fost bine primită de către bancherii centrali de acest Crăciun.

Următoarele ar fi fost cadouri potrivite pentru cei mai importanţi bancheri centrali din lume

Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney: Creştere a salariilor

Deşi Marea Britanie a reuşit o reducere a ratei şomajului la 5,2%, cel mai scăzut nivel din 2006, creşterea salarială s-a menţinut scăzută, Biroul Naţional de Statistică raportând un avans de 2%, incluzând primele, în trimestrul trei. În trimestrul anterior, creşterea se ridicase la 2,9%.

Într-un raport recent, Banca Angliei pune această situaţie pe seama inflaţiei reduse, majoritatea majorărilor salariale fiind cuprinse doar între 1 şi 3%.

Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei Elvira Nabiullina: Preţuri mai mari pentru petrol

Deşi preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus jurnaliştilor că criza economică nu se poate adânci mai mult de-atât, nu există nicio îndoială că banca centrală a Rusiei ar avea nevoie de o creştere a preţurilor petrolului pentru impulsionarea economiei ţării.

Sancţiunile economice impuse Rusiei au adâncit efectele prăbuşirii preţurilor ţiţeiului, ambii factori punând presiune asupra rublei şi împingând inflaţia în sus la 15%.

FMI se aşteaptă ca economia rusă să se contracteze cu 3,8% în acest an. Există totuşi “anumite semne de stabilizare economică”, spun oficialii FMI.

Preşedintele băncii centrale americane (Fed) Janet Yellen: o “Noapte Liniştită” pentru pieţe

Iniţial, pieţele de acţiuni au reacţionat pozitiv la decizia Fed de a majora ratele dobândii pentru prima dată din 2006, însă o “Noapte Liniştită” pentru pieţe ar putea fi cel mai potrivit cadou pentru unul dintre cei mai urmăriţi bancheri centrali din lume.

Având în vedere planurile ce vizează majorări graduale de rate ale dobânzii în următoarele luni, Yellen ar aprecia dacă pieţele nu ar veni cu surprize.

Guvernatorul Băncii Japoniei Haruhiko Kuroda: O creştere a cheltuielilor gospodăriilor

Cheltuielile gospodăriilor au scăzut cu 2,4% în octombrie, contrazicând aşteptările ce vizau o creştere de 0,1%. Declinul survine după ce Japonia a reintrat în recesiune la începutul verii.

Japonia îndeamnă şi companiile să cheltuiască, cerându-le să-şi sporească cheltuielile de capital şi salariile.

Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi: Creşterea ratei ocupării forţei de muncă

Atât în zona euro, cât şi în întreaga UE, şomajul s-a menţinut ridicat din 2012. Astfel, bancherul central a îndemnat statele membre să acţioneze pentru a scăpa continentul din declinul economic prelungit.