Guvernul rus alocă 275 milioane dolari pentru susţinerea sectorului auto în primul semestru din 2016

Autor: Anca Dumitrescu 29.12.2015

Manturov a spus într-un interviu acordat televiziunii Rossiya 24 că guvernul va prelungi măsurile adoptate de când vânzările auto au fost afectate de deprecierea puternică a rublei şi de contracţia economică declanşată de prăbuşirea preţurilor petrolului şi sancţiunile occidentale legate de conflictul din Ucraina.

Măsurile includ un program de achiziţii de maşini care oferă discount-uri persoanelor care predau vehiculele vechi, un program de casare a automobilelor şi subvenţionarea creditelor auto şi a leasingurilor.

"Premierul a decis prelungirea programului de susţinere a cererii. Deocamdată decizia a fost luată pentru prima jumătate a anului viitor, pentru circa 20 de miliarde de ruble”, a precizat Manturov.

Unele măsuri au fost introduse încă din 2013, iar programul a fost extins în 2014 şi 2015.

Vânzările de automobile noi au înregistrat cel mai mare impact în noiembrie, când au scăzut cu 42,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Europeni.

Cel mai mare producător auto din Rusia este grupul Avtovaz, controlat de alianţa Renault-Nissan.

Pe locurile următoare se află Hyundai, Renault, KIA, Toyota, Volkswagen, Nissan şi alte mărci străine, majoritarea având fabrici sau linii de asamblare în Rusia.