Madussi, Xapt România: „Găsim greu candidaţi pentru orice nivel de pregătire, chiar şi la nivelul absolvenţilor“

Autor: Ioana Nita 30.12.2015

Companiile de IT care activează pe plan local se confruntă în prezent cu difficultăţi în a găsi specialişti IT seniori, ci chiar şi studenţi sau absolvenţi, în condiţiile în care în ultimii ani industria IT a devenit cel mai dinamic sector de activitate în care cererea pentru forţa de muncă este cu mult depăşită de ofertă, potrivit reprezentanţilor Xapt, unul dintre cei mai mari parteneri locali ai gigantului Microsoft pentru soluţiile sale software de business.

„Acum suntem 45 de persoane în România şi am vrea să ajungem la 60 în total, dar avem mari probleme cu recrutările. Este foarte greu să găsim candidaţi pentru orice nivel - junior, middle, senior“, a declarat Mihai Madussi, managing director în cadrul Xapt România, subsidiara locală a companiei ungare cu acelaşi nume care este parte a grupului austriac New Frontier Group.

El a adăugat că până şi din rândul absolvenţilor e greu să recruteze, în condiţiile în care nivelul de interes şi de cunoştinţe este foarte redus.

„Sponsorizăm ASE-ul, avem evenimente dedicate şi tot nu putem găsi oameni potriviţi. Am avut un contract pe 3 ani cu ASE-ul prin intermediul căruia am organizat un internship de o lună în fiecare an cu circa 30 de studenţi, din care veneau efectiv doar 10. Iar în 3 ani am putut alege o singură persoană“.

Anul acesta, Xapt a reuşit să angajeze 6 persoane, toţi juniori, dar în total compania are 20 de poziţii deschise. Salariul oferit unui junior este de circa 700 de euro, iar remuneraţia oferită seniorilor este „peste media“ din piaţă.

În prezent jumătate din echipa Xapt lucrează pe partea de consultanţă, iar restul pe partea tehnică - dezvoltare software.

Xapt este specializată în implementarea de soluţii software de business, precum ERP (Enterprise Resources Planning – gestionarea activităţilor firmei), CRM (Customer Relationship Management – gestionarea relaţiei cu clienţii) şi BI (Business Intelligence - interpretarea datelor prin statistici şi analize).

Anul trecut, afacerile Xapt s-au ridicat la 2,4 milioane de euro, cea mai mare parte a acestora fiind generate de implementarea soluţiilor ERP oferite de Microsoft - Microsoft Dynamics AX şi Microsoft Dynamics NAV.