DN1, aglomerat în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. Poliţia recomandă rute alternative

Autori: Daciana Ilie , Andreea Unturica 03.01.2016

Pe drumul naţional 1 se circulă în coloană, duminică, atât pe sensul de coborâre dinspre munte, cât şi pe cel către Braşov, informează Poliţia Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, în dreptul staţiunilor prahovene Azuga şi Buşteni se circulă în coloană, bară la bară, însă nu sunt blocaje în trafic.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române precizează că, spre deosebire de alţi ani, în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2016 a fost aglomeraţie şi pe sensul de mers către Braşov, numeroşi turişti mergând în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, din zona Rucăr-Bran şi în Poiana Braşov după trecerea dintre ani.

În aceste condiţii, dacă se vor forma coloane de autovehicule pe DN1, în judeţele Braşov şi Prahova, poliţiştii le recomandă şoferilor ca rută alternativă DN 1 ABraşov - Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti, tronson pe care, la ora actuală, circulaţia se desfăşoară fără probleme.

Întrucât este posibil să se îngreuneze circulaţia şi pe DN73A Râşnov - Predeal, la intersecţia cu DN1, poliţiştii rutieri amintesc şoferilor în Bucureşti se poate ajunge din zona Bran-Moieciu circulând pe ruta DN73 Braşov - Valea Mare-Pravăţ, DN72A Valea Mare - Pravăţ - Târgovişte, DN71 Târgovişte - Bâldana, DN7 Bâldana - Bucureşti.

"Chiar dacă această rută trece prin multe localităţi în care limita maximă de viteză este de 50 km/h, se merge constant, fără a staţiona în coloană, aşa cum se întâmplă pe DN1 Predeal - Comarnic. Recomandăm folosirea acestei rute până în jurul orei 14:00, având în vedere că, începând cu această oră, până luni, la ora 12:00, pentru sudul şi sud-vestul ţării va intra în vigoare o atenţionare cu cod galben, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, care annţă ninsoare, vânt puternic, temperaturi scăzute şi viscol", se arată în informarea Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Sursa citată mai informează că la ora transmiterii acestei ştiri traficul rutier este intens pe DN1 Braşov - Bucureşti, iar la intrarea în Buşteni dinspre Azuga există o coloană de autovehicule în mişcare, la fel şi în sens invers, dinspre Poiana Ţapului până în Buşteni.

La kilometrul 137 al DN1, între Azuga şi Predeal, un autocar s-a defectat pe sensul de mers către Bucureşti, astfel că circulaţia se desfăţoară alternativ, pe o bandă, fiind dirijată de poliţişti.

Poliţiştii le reamintesc şoferilor că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Mii de turişti care au petrecut sfârşitul de an la munte, în judeţele Prahova şi Braşov, se întorc spre Ploieşti şi Bucureşti, pentru cei mai mulţi dintre cei care au făcut Revelionul la munte aceasta fiind ultima zi a vacanţei.

Totodată, poliţiştii îi avertizează pe şoferi să circule cu prudenţă pe DN67C Novaci - Rânca, din judeţul Gorj, drum de interes turistic, cu declivitate mare şi afectat frecvent de viscol, dar şi pe DN7, pe Valea Oltului, unde la ora actuală partea carosabilă este umedă, zăpadă existând doar în zona acostamentelor.