Airbus a depăşit Boeing în 2015 în privinţa numărului de comenzi, dar nu şi în cazul livrărilor, unde grupul american este lider

Autor: Anca Dumitrescu 12.01.2016

Divizia producătoare de avioane a Airbus Group a înregistrat 1.036 de comenzi de aeronave, după anulări, în scădere cu 29% faţă de 2014, în timp de Boeing a atras 768 de comenzi, cu 46% sub nivelul anului precedent, relatează Reuters.

Ambii constructori de aeronave au consemnat scăderi ale numărului de comenzi, după doi ani foarte buni, pe fondul temerilor legate de impactul incertitudinilor economice şi al preţurilor mici ale petrolului asupra cererii de avioane cu consum redus de carburant.

În pofida acestui fapt, livrările de modele populare au avansat, reflectând estimările industriei de creştere a traficului.

Airbus a înregistrat anul trecut un record propriu al livrărilor, de 635 de avioane, pentru 2016 anticipând că acestea vor depăşi 650 de aparate.

De asemenea, Airbus anticipează că nivelul noilor comenzi va fi din nou mai mare decât livrările.

Boeing a anunţat săptămâna trecută că livrările companiei au urcat cu 5% în 2015, la 762 de avioane, un nivel record la nivelul industriei.

Livrările combinate ale celor doi producători de avioane au atins un nivel de aproape 1.400 de avioane, iar Airbus consideră că piaţa este "solidă".

Din totalul livrărilor, 45% au fost realizate de Airbus, cel mai redus nivel din 2002 şi în scădere faţă de Boeing. În privinţa livrărilor de avioane mari, cota Airbus a coborât la 35%, cel mai scăzut nivel din 2001, după ce Boeing a mărit livrările de aparate 787 Dreamliner.