NEPI spune că deschide până în martie mallul de 80 mil. euro de la Timişoara

Autor: Corina Mirea 13.01.2016
Fondul de investiţii sud-african NEPI, cel mai mare investitor în imobiliarele locale, va deschide centrul comercial Shopping City Timişoara la finalul primului trimestru din acest an, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei la solicitarea ZF.
 
„Ne pregătim să inaugurăm cea de-a doua fază, şi ultima, a proiectului Shopping City Timişoara la finalul Q1 (primul trimestru al anului – n. red.). Odată cu aceasta, unul dintre principalele puncte de atracţie ale noului mall va fi cinematograful multiplex cu 13 săli digitale, cu o capacitate sporită“, au spus reprezentanţii NEPI, care însă nu au oferit data exactă a inaugurării proiectului. Este însă primul termen mai clar pe care NEPI îl avansează cu privire la finalizarea întregului proiect din Timişoara.