Lecţiile unui antreprenor cu şapte magazine în Vrancea şi cu afaceri de 50 mil. lei: „Elementele care ne-au ajutat au fost prudenţa, reinvestirea profitului, faptul că am dat salariile la timp şi că ne-am plătit dările“

Autor: Cristina Rosca 18.01.2016

Feliciu Paraschiv, proprietarul lanţului de magazine Paco din judeţul Vrancea, spune că va deschide în acest an două unităţi pentru a com­pensa faptul că anul trecut a făcut o scurtă pauză. Reţeaua sa de magazine numără şapte unităţi, toate în ju­­deţul Vran­cea, cu afaceri cu­­mulate de peste 50 mil. lei, cifră ce îl po­ziţi­onează în prima ligă a retailerilor alimentari.

„În fiecare din ultimii ani am deschis un magazin, mai puţin în 2015, însă vom compensa în acest an când avem planificate două deschideri“, explică antreprenorul. El precizează că s-a extins prudent pentru că nu a ţinut să aibă un număr mare de magazine, ci a vrut ca fiecare unitate să fie profitabilă.

„Am avut oferte pentru 30-40 de spaţii comerciale, însă am căutat să deschidem doar unde avem vad bun şi unde poziţia este pe măsură. Nu am vrut să fim la număr, ci să găsim potenţialul de business.“ Feliciu Paraschiv  spune că a mers prudent în business atunci când a venit vorba de expansiune, pariind pe resurse proprii şi pe credite bancare. „Dacă optam pentru credit furnizor ne extindeam de 2-3 ori mai repede.“